Am tot citit articolele din presă despre condamnarea lui Andrei Plăcintă. Nu știu de ce sunt atâtea ziare în România, că articolele sunt aproape identice. Toate încep prin a spune că mama infractorului este o fostă senatoare, iar spre final scriu și despre faptele băietului. Comentariile semănă și ele de minune, mai toate îi doresc tânărului o moarte înceată printre serii de violuri în pârnaie.
Înțeleg frustrările pe care ți le creează țara, le trăiesc și eu. Dar mă îngrozește setea cu care populația reacționează la o condamnare. Sunt convins că dacă s-ar face un sondaj, mai mulți români ar fi de acord cu eutanasierea pușcăriașilor decât a câinilor vagabonzi și bolnavi de rabie. Justiția ar trebui să fie oarbă, nu poporul.
Eu nu îl văd pe Andrei Plăcintă așa apropiat de Satana. O fi el mare derbedeu, dar tot ce este, se datorează mediului în care a crescut. Maică-sa că face parte din una dintre cele mai scârboase generații de parlamentari de la noi. Justiția care nu a reușit să le oprească îmbogățirea. Și românii fără caracter, din viața lui, care l-au lins în cur doar ca să verifice dacă își ține portofelul la spate. Toate astea i-au clădit lui Andrei personalitatea de dihor în călduri. Și astea sunt motivele pentru care el este acum în pârnaie. O fi avut și influențe bune în viață, dar se pare că nu suficient de sclipitoare încât să conteze.
Oamenii nu se nasc cu un A.D.N. malefic și nici nu li se decide destinul după șapte ani magici de acasă. Societatea îi produce pe toți, de la violatori la medaliați olimpic, toți sunt împinși în diferite direcții în momente diferite ale vieții. Iar dacă te mândrești cu fiecare campion care iese din țară, corect esta să pui și capul în pământ la fiecare infractor condamnat. Nu să te bucuri ca o prințesă scăpată de monstru.
Într-adevăr am râs când am aflat că Sorina Plăcintă a fost o perioadă ministrul Ti
