Grupul israelian GTC, unul dintre primii investitori străini intraţi în piaţa imobiliară locală, a vândut în vara acestui an pentru 800 de euro mallul Galleria din Suceava după ce chiriaşii centrului comercial au închis unul după altul magazinele proiectului ce a implicat o investiţie de peste 20 de milioane de euro.
Proiectul cu o suprafaţă de 12.500 de metri pătraţi a fost astfel preluat pentru un preţ de 6,4 eurocenţi pe metrul pătrat, potrivit raportului financiar al GTC aferent primelor nouă luni din acest an, publicaţie în care este menţionat că „în iulie 2013 o subsidiară a GTC a semnat un acord de vânzare a Galleria Suceava la un preţ de 800 de euro“.
În anunţ nu este precizat dacă firma care a preluat mallul şi-a asumat şi datoriile centrului comercial care, potrivit celor mai recente date, a fost finanţat de BERD şi Raiffeisen Bank. Continuarea pe ZFCorporate