Luna noiembrie a început în forţă pentru echipajele Poliţiei Municipiului Câmpulung şi structurile de Poliţie Rurală arondate, deoarece au fost constatate şi aplicate, în perioada 1-7 noiembrie, 148 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 53 conform Legii 61/1991, republicată, 64 conform O.U.G. 195/2002, republicată şi 31 de altă natură.
Două cazuri de furturi depistate de poliţiştii Biroului de Ordine Publică
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au depistat în Câmpulung pe G.B., din localitate, de 32 de ani, care conducea un moped marca Peugeot fără a deţine permis de conducere, acestuia fiindu-i întocmit dosar penal. Tot cu dosar penal s-a ales şi I.N., de 70 de ani, din comuna Mihăeşti, deoarece a fost prins de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Schitu Goleşti în timp ce conducea un tractor a cărui remorcă nu era înscrisă în circulaţie.
Nici poliţiştii Biroului Ordine Publică nu au avut o săptămână lipsită de activitate, în urma acţiunilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice fiind depistate două persoane care au sustras bunuri, în cauză întocmindu-se dosare de cercetare penală pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de articolele 208, 209 din Codul Penal. Este vorba de C.M.C., de 23 de ani, din Câmpulung, care a sustras din supermarket-ul Kaufland produse nealimentare în valoare totală de 50 de lei, prejudiciul fiind recuperat în întregime şi predat părţii vătămate.
De asemenea, patrula de ordine şi siguranţă publică a depistat pe O.I.L., de 35 de ani, care i-a sustras o sacoşă lui C.M.C., de 18 ani, din comuna Vlădeşti, în Piaţa Centrală din Câmpulung. „Poliţiştii Biroului de Ordine Publică au depistat o persoană din Bughea de Sus, care a sustras o sacoşă în Piaţa Mare de la un tânăr. Imediat, patrula de Siguranţă şi Ordine Publică a intervenit şi a depistat autorul, prejudiciul fiind recuperat în totalitate