Depresia ne poate face din punct de vedere biologic mai in varsta decat suntem prin accelerarea procesului de imbatranire din celulele noastre, potrivit unui studiu recent. Teste de laborator au aratat ca celulele sunt biologic mai in varsta la persoanele care sufera de depresie severa sau care au avut depresii in trecut.
Aceste diferente vizibile de varsta a celulelor nu pot fi explicate prin alti factori cum ar fi, de plida, fumatul, arata cercetarea citata de BBC. Rezultatele studiului realizat pe mai mult de 2.000 de persoane, apar in revista Molecular Psychiatry.
Expertii stiau deja ca persoanele cu depresii majore prezinta risc crescut de boli precum cancerul, diabetul, obezitatea si boli de inima. Oamenii de stiinta banuiau ca depresia are si ea efect asupra celulelor noastre.
Pentru a demonstra acest lucru, Josine Verhoeven de la o universitate olandeza, alaturi de colegi americani, au recrutat 2.407 de voluntari care sa participe la studiu. Peste o treime erau deprimati in mod constant, 30% suferisera o depresie majora in trecut, iar restul nu au fost niciodata deprimati.
Cercetatorii le-au analizat probele de sange in laborator sa vada daca acestea prezinta semne de imbatranire celulara. Ei au observat mai ales telomerii, pachete de ADN plasate la capetele cromozomilor si care au rolul de a impiedica dezintegrarea acestora, respectiv de a intarzia procesul imbatranirii.
Persoanele care sunt sau care au fost deprimate prezentau telomeri mult mai scurti decat persoanele care nu au avut niciodata depresii. Aceste diferente au ramas chiar si dupa ce autorii studiului au eliminat din calcul diferentele de stil de viata, precum abuzul de alcool si fumatul.
Cercetatorii au concluzionat ca scurtarea telomerilor se produce din cauza stresului provocat de depresie. Depresia ne poate face din punc