Am traversat în 2010-2011 o perioadă în care, ca răspuns la criza ce a scufundat Europa şi prin urmare şi România, s-au adoptat măsuri de austeritate extrem de dure bazate pe afirmarea absolută a nevoii şi dreptului de a tăia cheltuielile publice. Să dăm economiei o şansă Am traversat în 2010-2011 o perioadă în care, ca răspuns la criza ce a scufundat Europa şi prin urmare şi România, s-au adoptat măsuri de austeritate extrem de dure bazate pe afirmarea absolută a nevoii şi dreptului de a tăia cheltuielile publice. Astfel, economiei i s-a retezat orice şansă de a rezista. Pentru că viitorul banilor lumii părea incert şi sumbru, instituţiile financiare au decis că societatea şi economia trebuie să sufere până când austeritatea îşi va consuma efectele. Am avut o prelungită construcţie de politici bugetare bazată pe realităţile crizei. Altfel spus, un prezent construit din trecut. Când predicţiile austerităţii au dat faliment s-a vorbit din nou despre marea nevoie de relansare a economiei. România a fost prinsă ca într-un cleşte între cerinţele calculaţiilor extrem de rigide ale FMI şi o economie intrată în colaps. Speranţa USL se naşte pe fondul unei vaste respingeri a incompetenţei de guvernare, abandonului luptei pentru economia românească şi desigur a frustrării generată de fapte mizerabile de corupţie. Ne aflăm în pragul unui nou exerciţiu esenţial de guvernare. Nu mă refer în primul rând la construcţia bugetară pe 2014 ci mai ales la evidenta şi stringenta obligaţie de a adopta programe de relansare a economiei cu luarea în calcul a viitorului iar nu a trecutului. Iar viitorul nu mai avem sub nicio formă dreptul să-l vedem în continuare ca pe un tablou de taxe, impozite şi restricţii de tot felul. Un asemenea tablou are un sens fundamental greşit: el hăituie economia şi exasperează întreprinzătorii. Acest tablou ascunde un lucru şi mai grav, anume neîncredere