Ludwig Wittgenstein a scris Despre Certitudine la sfarsitul unei vieti pline. De pe frontul Primului Razboi Mondial, la catedra Universitatii din Cambridge si din cea mai instarita familie a Vienei, la asistent medical in spitalele din Londra, Wittgenstein a pastrat o singura constanta: iubirea pentru filosofie, domeniu pe care il considera ca fiind singurul care ii ofera satisfactie. Migrand in acest vast taram, cercetarile sale s-au indreptat spre logica, filosofia matematicii, a mintii si limbajului, informeaza Hyperliteratura.ro. Sursa imagine: hyperliteratura.ro
Multa rigoare in aceste domenii, am zice, dar dac-ar fi sa disecam viata sa, am vedea ca tanarul Wittgenstein a crescut intr-un mediu dominat de rigoare si perfectiune, fiind mezinul uneia dintre cele mai importante familii din Viena. Rigoarea nu este pentru oricine, vom spune stupefiati de faptul ca trei dintre cei cinci baieti ai familiei s-au sinucis, unul sub ochii contemplativi ai lui Ludwig.
Fratele care a ales sa traiasca, Paul, si-a pierdut bratul drept in Primul Razboi Mondial, devenind apoi un pianist faimos pentru abilitatea sa de a interpreta folosind doar mana dreapta, fiind recunoscut si pentru inovarea anumitor tehnici de interpretare. Daca Paul a ales muzica, Ludwig a ales gandirea, conturand aici una dintre cele mai influente voci ale filosofiei moderne.
Desi nu a publicat mult in timpul vietii, de multe ori fiind cunoscut doar pentru Tractatus Logico-Philosophicus (1921), opera publicata postum (din care face parte si volumul de fata), constituie o etapa diferita, cumva mai „matura” a muncii filosofului.
Despre certitudine analizeaza structurile logice care determina prezenta sigurantei atat in discurs, cat si in gandire si actiune si apropierea de adevar. Scris la sfarsitul vietii, m-as fi asteptat ca volumul sa fie incarcat cu acea spaima pe care, credeam eu,
