Caz şocant în judeţul Gorj. Un bărbat a abuzat sexual o fetiţă de numai 5 ani. Copila a fost supusă unor perversiuni sexuale, monstrul cu chip de om obligându-o pe micuţă să îi facă sex oral. Vinovatul a fost reţinut şi va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Distrusă pe viaţă
Marian Vlăduţoiu. Acesta este numele bărbatului care s-a purtat ca o bestie cu o copilă de doar 5 anişori. Perversul obliga fetiţa să îi facă sex oral şi să îl atingă în zonele intime. Pentru atrocităţile comise, acesta a ajuns după gratii. „Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru comiterea a două infracţiuni de corupţie sexuală, şi a unei infracţiuni de viol, reţinându-se că acesta a săvârşit acte sexuale asupra sau în prezenţa unei minore în vârstă de 5 ani şi a determinat-o pe aceasta să săvârşească acte sexuale asupra inculpatului, profitând de faptul că victima nu şi-a putut exprima un consimţământ valabil, datorită vârstei fragede”, a precizat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Pentru violul comis, bărbatul riscă între 10 şi 25 de ani de închisoare, iar pentru faptele de corupţie, Marian Vlăduţoiu va sta după gratii între 6 luni şi 5 ani.
Caz şocant în judeţul Gorj. Un bărbat a abuzat sexual o fetiţă de numai 5 ani. Copila a fost supusă unor perversiuni sexuale, monstrul cu chip de om obligându-o pe micuţă să îi facă sex oral. Vinovatul a fost reţinut şi va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Distrusă pe viaţă
Marian Vlăduţoiu. Acesta este numele bărbatului care s-a purtat ca o bestie cu o copilă de doar 5 anişori. Perversul obliga fetiţa să îi facă sex oral şi să îl atingă în zonele intime. Pentru atrocităţile comise, acesta a ajuns după gratii. „Procurorul din cadrul Parc