Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oil Terminal, în “gaură”, dar angajează case de avocatură

Publicat in Observator de Constanta, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Reviziile rafinăriilor au făcut zob afacerile companiei petroliere de stat

An greu pentru cel mai important operator de produse petroliere de stat de pe litoral. Oil Terminal are mari probleme în acest an cu asigurarea frontului de lucru. Închiderea unor rafinării a afectat serios volumul mărfurilor transportate şi implicit cifra de afaceri. Potrivit unei raportări către piaţa de capital, Oil Terminal a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un minus de 5,7 milioane de lei, în condiţiile în care în perioada de referinţă a anului trecut, rezultatul brut al exerciţiului financiar îndica un plus de 721.257 lei, e drept un profit mic, dar profit. Potrivit conducerii companiei, de vină pentru evoluţia negativă sunt reviziile în care au intrat rafinăriile Petromidia şi Lukoil, care au generat o scădere cu aproape 60% a cantităţilor de motorină pe care şi le planificase pentru operare Oil Terminal. De asemenea, o parte dintre clienţii tradiţionali ai companiei constănţene şi-au lichidat sau redus drastic stocurile de carburaţi pe care le aveau depozitate la Oil Terminal. Alţi clienţi au intrat pur şi simplu în insolvenţă. Oil Terminal a făcut eforturi pentru reducerea cheltuielilor şi chiar a reuşit să le scadă cu 2%, respectiv aproape 1,6 milioane lei, însă acest lucru nu a influienţat cu mult balanţa negativă. Rămâne de văzut care va fi evoluţia financiară până la sfârşitul anului a companiei constănţene, dar fiind faptul că Oil Terminal s-a angajat la nişte cheltuieli suplimentare. Luna trecută, acţionarii companiei au aprobat angajarea unei societăţi de avocaţi pentru a reprezenta compania constănţeană în instanţă în disputa cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale. Oil Terminal îşi dispută cu autorităţile statului plata accesorii (majorări de întârziere) aferente sumei de peste 192 milioane le

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 4 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Călin Georgescu: „Prefer să mă duc la WASHINGTON de pe o poziție oficială, oricare ar fi aceea”

Gandul acum 3 ore
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Călin Georgescu, care a discutat despre strategia pe care o va aborda în ceea ce privește politica externă și relațiile cu Statele Unite, în eventualitatea unei guvernări suveraniste. Urmăriți a

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 8 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 8 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum 3 ore
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 5 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 7 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Vremea

București
acum

joi

8°/24°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/15°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

10°
joi

9°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

joi

8°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

joi

6°/23°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/17°
dum.

9°/17°