Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bunicii atletei Mirela Lavric, care s-a aruncat luni de la etaj, după o ceartă cu fostul iubit, îl acuză pe acesta: «Şi-a bătut joc de ea!»

Publicat in Libertatea, miercuri 13 noiembrie 2013 · ·

Mirela Lavric, triplă campioană mondială de tineret în proba de 800 de metri plat (2007, 2008, 2010), s-a aruncat de la balconul locuinţei din Iaşi a fostului iubit, după o dispută cu acesta. Bunicii sportivei, care a scăpat cu răni minore, îl acuză pe băiatul de care se îndrăgostise nepoata lor.

Tot scandalul a avut loc luni seară, când Mirela a venit într-un suflet de la Vaslui la Iaşi, pentru a-şi vizita fostul iubit. Potrivit apropiaţilor, tânăra era hotărâtă să se împace cu acesta, ba chiar postase şi o poză cu ei doi pe o reţea de socializare, înainte să plece.

Numai că tânărul, cu care avusese o relaţie de aproape un an şi jumătate, îşi găsise pe altcineva şi ar fi vrut să se despartă de Mirela. Cu mintea înceţoşată de furie, tânăra a ieşit pe balcon şi a sărit de la etajul 1. Din fericire, nu s-a lovit rău. S-a ridicat şi a mers pe picioarele ei până la maşină, dar acolo a leşinat. I-ar fi luat telefonul şi cheile de la maşină

O ambulanţă a ajuns imediat la faţa locului şi i-a acordat primul ajutor, după care Mirela a fost transportată la spital. După ce a fost supusă unor investigaţii, sportiva a părăsit spitalul şi s-a întors la Vaslui .

Maria şi Gheorghe Burcean, bunicii Mirelei din partea mamei, au fost vizitaţi de Libertatea, în comuna Pungeşti (Vaslui). Fericiţi că nepoata lor a scăpat nevătămată, bătrânii cred că Mirela ar fi fost sechestrată.

“Venea pe aici cu prietenul ei. Era băiat bun, dar pisica blândă mai şi zgârie. El nu a plăcut-o, asta e, dar şi-a bătut joc de ea, ceea ce nu trebuia să facă! Fata zice că şi telefonul i l-a luat, şi cheile de la maşină”, a spus bunica Maria.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 2 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 8 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Construirea unui spital, blocată 16 luni de trei nuci. Ministrul Rogobete anunță când vor fi gata primele spitale din PNRR

HotNews acum 4 ore
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a afirmat, la Digi24, că întârzierile în construirea spitalelor prin PNRR au fost provocate deseori de opreliști birocratice, el dând exemplul unui spital a cărui proiect a fost blocat timp de 16 luni pentru că

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum 2 ore
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°