Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creştere alarmantă a cazurilor de cancer de tiroidă la minori, în prefectura japoneză Fukushima

Publicat in Mediafax, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Un studiu privind impactul radiaţiilor emise în urma catastrofei de la Fukushima asupra locuitorilor din prefectura unde este situată centrala atomică arată că 26 de minori au dezvoltat cancer de tiroidă şi alţi 32 sunt foarte probabil afectaţi de această boală.

Un comitet care urmăreşte starea de sănătate a locuitorilor din regiune a efectuat teste în cazul a peste 240.000 de persoane cu vârste sub 18 ani în momentul accidentului.

Numărul cancerelor confirmate după o intervenţie chirurgicală este în prezent de 26, respectiv de opt ori mai mare decât la precedentul raport datând din luna august şi realizat pe un număr mai mare de persoane.

Un alt adolescent a fost operat dar nodulul prelevat era benign. Numărul cazurilor suspecte la persoane care nu au suferit încă intervenţii chirurgicale a trecut la 25 la 32.

Specialiştii mandataţi de autorităţile din prefectură cred totuşi că aceste cazuri de cancer nu sunt legate direct de accidentul atomic din 11 martie 2011. Ei îşi bazează această opinie pe datele comparative, în special cele din cazul dezastrului de la Cernobîl, din 1986.

În opinia lor, este prea devreme pentru ca aceste cancere să apară deja, la doar doi ani şi jumătate de la catastrofă, în timp ce se estimează că este nevoie de trei sau cinci ani pentru a se putea stabili o legătură între cauză şi efect.

Totuşi, părinţii copiilor vizaţi nu pot să nu se gândească la faptul că expunerea la radiaţii (în special iod 131) în primele zile de după catastrofă este cauza îmbolnăvirii copiilor lor.

Tiroida este ca un burete pentru iod (materia primă pentru fabricarea hormonilor tiroidieni), în special la copiii aflaţi în perioada de creştere. Această glandă este, prin urmare, deosebit de vulnerabilă la emisii de iod 131 radioactiv, în caz de accident nuclear. De aceea se recomandă administrarea de iod stabil, absorbit ime

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 51 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°