Scandal în faţa sediului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi. Un bunic a ajuns la spital după ce a fost bătut de ginerele său chiar în timp ce îşi ţinea nepoţica de doar 5 ani în braţe şi pe nepotul de 4 ani lângă el.
Bătaia a început chiar după ce bunicul, cei doi nepoţi şi ginerele au ieşit de la o şedinţă de consiliere psihologică, unde erau ajutaţi să comunice în aşa fel încât copii să nu sufere.
Bunicul, muşcat de ureche, cu un ochi vânăt, dantura desfăcută şi coastele contuzionate, spune că ar face orice ca să nu fie despărţit de cei trei nepoţei pe care i-a crescut de la naştere.
"Fata mea la 25 de ani l-a cunoscut pe ginere, cu 20 de ani mai mare ca ea. Au făcut un copil şi au divorţat. Între timp, deşi divorţul nu s-a terminat, ei se mai împăcau şi aşa au mai apărut doi băieţi, care au acum 4 şi 2 ani. Noi i-am crescut pe toţi. Fata mea deodată a plecat nici nu ştiu unde şi mi-a zis doar să las copii la cumnata ei. Dar vrem şi noi măcar să îi vedem", a spus bătrânul.
Astfel, cele două părţi veniseră la psiholog, la Protecţia Copilului, ca să găsească o cale de mijloc, în aşa fel încăt copiii să stea şi cu tatăl, dar şi cu bunicii. Numai că, la ieşire, ginerele s-a năpustit asupra bătrânului ca să-i ia fetiţa din braţe.
"Fata a început să plângă şi nu îmi dădea drumul şi îi spunea tatălui că nu vrea la el, că îl urăşte. Ginerele trăgea de copil în loc să îl calmeze şi a început să îmi care pumni. A smuls fata şi pe fratele ei de 4 ani şi duşi au fost. Pe mine m-au dus cu ambulanşa la spital", ne-a ăpovestit Nicolae Ropotan, bunicul bătut de faţă cu nepoţii şi băfat în spital de ginere.
Paraschiva Ropotan, bunica, spune că familia ginerelui ei dar şi ginerele sunt violenţi şi nu pot să accepte, ea şi bărbatul ei, ca după ce au crescut de mici copii acum să nu mai aibă voie să îi vadă niciodată. @N