Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobriţoiu spune că autorităţile ar trebui să analizeze dacă este oportun, în condiţii de austeritate economică, să fie organizate în fiecare an parade militare cu ocazia zilei de 1 Decembrie

Publicat in Gandul, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu, fost ministru a Apărării, a declarat, miercuri, că autorităţile ar trebui să analizeze dacă este oportun, în condiţii de austeritate economică, să fie organizate în fiecare an parade militare cu ocazia zilei de 1 Decembrie.

"Problema pe care eu o văd în continuare, în condiţii de austeritate economică, este cea legată de oportunitate", a spus Dobriţoiu.

"Totuşi, eu, nu ca senator, am rezerve legate de periodicitatea acestor parade. Ele nu sunt o prezenţă anulă în realităţile politice şi sociale ale altor state. Eu, personal, cred că aceste momente ar trebui să alterneze, iar paradă militară, în sensul strict al cuvântului, să fie făcută mai rar, atunci când avem ceva de oferit publicului, adică echipamente noi", a adăugat senatorul.

Potrivit afirmaţiilor sale, în alte state, paradele militare se organizează restrictiv, fără tehnică, cu oameni.

"Se pot face diferite manifestări, începând de la defilarea trupelor pe jos, îmbrăcate în uniforme tradiţionale, cu drapele de luptă, cu exerciţii demonstrative care să nu solicite prea mult bugetul, pentru că durerea cea mai mare este privind alocările bugetare pentru cheltuielile de mentenanţă şi instruirea armatei în raport cu alte cheltuieli", a susţinut liberalul.

Întrebat dacă va face o propunere în acest sens premierului Victor Ponta, Corneliu Dobriţoiu a răspuns: "Ar fi o chestiune... o să ridic această problemă la grup, dar categoric e o problemă de analiză şi care va fi decisă pentru momentele următoare".

"Dacă analizăm din perspectiva faptului că paradele militare la români erau o chestiune cotidiană, obişnuită, cu prilejul acestor sărbători, merită gândit dacă păstrăm această constantă sau nu în continuare. (…) Alte state fac parade militare o dată la cinci ani, alţii cu un puternic spirit naţional, cum este

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 9 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 3 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 4 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 29 minute
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 13 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 29 minute
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum o ora
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°