Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CINSTE SI MANDRIE!

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

- Social - nr. 222 / 13 Noiembrie, 2013 Asociatia Grup folcloric "DOINA ALBESTI TARNAVA” a organizat, la sfarsitul saptamanii trecute, a IV-a editie a festivalului "Hai vecine-n sarbatoare!”. De cum am intrat in localitate, ne-a intampinat acel suflu de nou, casele, portile vopsite, dar cel mai asteptat si important lucru pentru comunitate este serpuitoarea sosea, primenita prin covorul asfaltic, ca o curea negricioasa de la un capat la celalalt al comunei, realizata, potrivit primarului Nicolae Sovrea, din fonduri proprii. Sarbatoarea la care cu bucurie am luat parte a inceput inca de cu dimineata, cand inimosii "Calarasi” din satul Boiu, apartinator comunei Albesti, imbracati in faine straie de sarbatoare, ca soli ai unor obiceiuri stravechi, au purces, care calari, care in alese carute impodobite cu cergi inflorate, insotiti de taraf, in acorduri de muzica si strigaturi, sa bata drumul principal al Albestiului, chemand lumea la Caminul Cultural. Asa cum ii sta bine oricarui roman, inainte de desfasurarea programului, alaturi de primar, noul preot al parohiei, prin rugaciunea de capatai Tatal Nostru, a binecuvantat sarbatoarea, la care a luat parte intreaga comunitate, avand in prejma-le o seama de invitati, printre care s-a aflat doamna profesoara Emilia Feier, presedinta Despartamantului ASTRA Sangeorgiu de Padure (Asociatiunii pentru Literatura Romana si Cultura Poporului Roman). De asemenea, printre invitati s-a aflat domnul Aurel Pop, presedinte al Asociatiei Cultural - Patriotice "Avram Iancu”, filiala Targu-Mures, nelipsit de la cele trei editii anterioare. Pe scena, s-au perindat Grupul vocal "Doina” Albesti, secondat de Ansamblul "Romanasul Albesti, formatiunea de dansuri populare Albesti, cunoscutul Grup vocal "Tarnava” Topa, condus de neobosita pastratoare de folclor, port popular si datini romanesti Eusevia Suteu. Pe scena, au impresionat placut, prin

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Băluţă, după incidentul cu cisterna din Pasajul Unirii: O faptă similară unui atentat terorist. Voi face plângere penală

HotNews acum 20 minute
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a reacționat, vineri, după ce o cisternă încărcată cu GPL s-a oprit noaptea trecută într-una dintre porţile de gabarit ale Pasajului Unirii din Capitală. „Gravitatea incidentului din această seară mă determină s

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 2 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

HotNews acum 42 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 17 martie 2025 – 14 aprilie 2025. Săptămâna viitoare temperaturile vor fi mai coborâte de

Video Doi bărbați din Botoșani, găsiți morți într-o casă mistuită de flăcări. Incendiul a afectat și adăpostul de animale

Adevarul acum 56 minute
Doi bărbați și-au pierdut viața într-un incendiu care a cuprins o locuință din comuna Mitoc, județul Botoșani, în noaptea de joi spre vineri.

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum o ora
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum o ora
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

China, Iranul şi Rusia au deschis la Beijing discuţiile asupra programului nuclear iranian

G4Media acum o ora
Diplomaţi de rang înalt din Rusia, China şi Iran au început, vineri, la Beijing, discuţii cu privire la programul nuclear al Iranului, a informat presa de stat chineză, transmit AFP şI Reuters. „Cele trei părţi au făcut un schimb de opinii cu privir

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum o ora
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Calendar ortodox, vineri, 14 martie 2025. Sfinții pomeniți în această zi

Ziua Constanta acum 27 minute
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Benedict de Nursia. Cuviosul părintele nostru Benedict, al cărui nume pe latineşte înseamnă "binecuvântatul", era de fel din ţinutul romanilor, din provincia Nursia

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 14 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

17°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°