Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O atletă a încercat să se sinucidă la Iaşi, după despărţirea de fostul iubit

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

IAŞI. Atleta Elena Mirela Lavric, medaliată cu aur la mai multe competiţii internaţionale, a ajuns la spital, luni seară, după ce a căzut de la etajul 1 al unui bloc din Iaşi unde locuia fostul său iubit. Principala ipoteză a anchetatorilor: sportiva ar fi încercat să se sinucidă.

Incidentul a avut loc luni seară, poliţiştii fiind sesizaţi prin 112 că sportiva a căzut de la etajul I al unui bloc de pe strada Vasile Lupu din cartierul Tătăraşi.

La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD, care i-a acordat măsuri de prim-ajutor, după care tânăra a fost transportată la Spitalul “Sfântul Spiridon”, iar de acolo la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Elena Mirela Lavric a solicitat să fie externată după câteva ore, neavând răni grave, ea plecând acasă, la Vaslui.

În acest caz, Poliţia a deschis o anchetă, prima ipoteză fiind că tânăra, în vârstă de 22 de ani, a încercat să se sinucidă aruncându-se de la etaj.

“Poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că o tânăra a căzut de la etajul I al unui imobil. Continuăm cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii acestui incident, însă, din primele verificări făcute la faţa locului rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Nu a fost depusă nici o plângere la Poliţie.

Surse din rândul anchetatorilor spun că tânăra ar fi venit la Iaşi în încercarea de a se împăca cu fostul său prieten, care ar fi refuzat, astfel că sportiva ar fi încercat să se sinucidă, după o ceartă cu tânărul, care are 23 de ani.

Elena Mirela Lavric are 22 de ani şi este multiplă campioană europeană de tineret, la atletism, la proba de 800 de metri şi campioană mondială de tineret, la aceeaşi probă. Tânăra a fost un

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 53 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 37 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 28 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 37 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°