O femeie de 60 de ani, cu domiciliul în municipiul București, s-a spânzurat în casa părinților ei din Pufești. Femeia și-a agățat ștreangul de ușa camerei în care stătea. A fost găsită prea târziu pentru ca echipajul medical ajuns la fața locului să mai poată face ceva pentru a-i salva viața. Polițiștii spun că nu există suspiciuni cu privire la acest caz, dar cu toate acestea trupul neînsuflețit al femeii a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Vrancea pentru efectuarea necropsiei.
Polițiștii așteaptă concluziile medico-legale, în funcție de care vor dispune și măsurile corespunzătoare. „La data de 12.11.2013, poliţiştii din Pufeşti au fost sesizaţi despre faptul că S. Olimpia, de 60 ani, din municipiul Bucureşti s-a spânzurat de uşa de la camera unde locuia împreună cu părinţii. Cadavrul a fost depus la SJML Vrancea pentru efectuarea necropsiei”, au transmis polițiștii vrânceni. Potrivit unor surse, femeia a lucrat la București, iar de ceva vreme se pensionase și venise la părinții ei, la Pufești. Surse din rândul anchetatroilor spun că cel mai probabil, femeie suferea de depresie.
O altă moarte suspectă este anchetată de polițiștii din comuna Vulturu. Un bărbat de 63 de ani, care se afla cu tractorul la arat pe un câmp, a fost găsit decedat. Polițiștii spun că la examinarea sumară a cadavrului nu au fost observate urme de violență, dar cu toate acestea trupul neînsuflețit al lui Maricel E., de 63 de ani, a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. S-a spus că bărbatul ar fi fost călcat de tractor, însă această variantă nu a fost confirmată și de polițiști. Ei ne-au spus că așteaptă rezultatele necropsiei. Cert este că în acest moment se iau în calcul mai multe variante. „La data de 12.11.2013, ora 11.30, poliţiştii din Vulturu au fost sesizaţi despre faptul că E. Maricel, de 63 ani, din localitate, în timp ce s