Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenții liberali susțin Brașov – Capitală Culturală Europeană

Publicat in News Brasov, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Clubul Studențesc Liberal Brașov a lansat proiectul „CSL susține Brașov – Capitală Culturală Europeană“. Desfășurat sub forma unui concurs, proiectul are ca scop promovarea obiectivelor turistice din municipiul Brașov, atât prin atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori, cât și în mediul online, prin intermediul rețelelor de socializare.

Echipele, formate din câte doi participanți cu vârste între 18 – 35 de ani, se pot înscrie până la data de 17 noiembrie 2013 pe pagina oficială de Facebook a competiției (www.facebook.com/BrasovCapitalaCulturala.CSL), urmând ca începând de luni, 18 noiembrie, să înceapă desfășurarea propriu-zisă a întrecerii. După încheierea celor 3 luni de concurs, se vor anunța echipele câștigătoare ce vor avea parte de premii surpriză din partea organizatorilor.

„Noi, studenții liberali ne alăturăm celor care cred că Brașov merită să devină capitala culturală europeană în anul 2021, considerând că avem toate premisele necesare pentru a reuși acest lucru. Așadar, prin acest proiect, ne-am propus să promovăm în rândul tinerilor atât obiectivele turistice, cât și evenimentele culturale ce au loc în aceste locații“, a declarat președintele CSL Brașov, Adriana Biea.

Clubul Studențesc Liberal Brașov a lansat proiectul „CSL susține Brașov – Capitală Culturală Europeană“. Desfășurat sub forma unui concurs, proiectul are ca scop promovarea obiectivelor turistice din municipiul Brașov, atât prin atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori, cât și în mediul online, prin intermediul rețelelor de socializare.

Echipele, formate din câte doi participanți cu vârste între 18 – 35 de ani, se pot înscrie până la data de 17 noiembrie 2013 pe pagina oficială de Facebook a competiției (www.facebook.com/BrasovCapitalaCulturala.CSL), urmând ca începând de luni, 18 noiembrie, să înceapă desfășurarea propriu-zisă a întrecerii. După închei

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 49 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 28 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 19 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°