Încercarea stângace a deputatului USL (PNL) Gigel Ştirbu de a deghiza dezincriminarea plagiatului sub masca unei nevinovate transpuneri de directive europene deschide o nouă epocă în dreptul românesc: ofensiva împotriva textelor de lege care încurcă enervant pe cineva !
Vezi Doamne, devenise urgent, foarte urgent, ca furtul involuntar de proprietate intelectuală, comis de studenţi, licentiaţi, doctori si docenţi, să fie exonerat de răspundere penală înainte de orice alte necesare modificări de substanţă ale Legii drepturilor de autor, pentru a pune astfel capăt unui adevărat „masacru” al greşitorilor inocenţi.
Într-adevăr, din panoplia deteriorărilor morale ale legislaţiei româneşti lipsea iertăciunea pentrufurtul din greşală ! Iar proprietatea intelectuală era domeniul cu care trebuia începută reforma, căci intelectualul autentic, autorul original, este victima orfană pe care nimeni n-o apăra şi n-o plânge, nici măcar galeria contondentă a vreunui club de fotbal !
Mai întâi este suspectă graba şi maniera precară din punct de vedere profesional în care a fost redactată iniţiativa legislativă fără consultarea măcar a unui jurist şi cu atât mai puţin a vreunui specialist în domeniu. În acest sens, avizul Consiliului Legislativ este nimicitor, cu toată eleganţa afişată şi limbajul tehnic folosit, deoarece constată în fapt analfabetismul profesional al formulării textelor propuse care nu se corelează cu restul articolului din lege, precum şi analfabetismul profesional al repetării unor texte care reglementează situaţii deja reglementate în alte texte din aceeaşi lege.
Desigur, Consiliul Legislativ nu are căderea să se pronunţe pe oportunitatea fondului unei reglementări, cum ar fi dezincriminarea unor fapte. Dar ideea că devine nesancţionabilă „includerea accidentală a unei lucrări sau a unui alt obiect protejat în alt material” este sugerată în
