Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în cursa pentru alegerile prezidenţiale din partea USL nu pot exista doi candidaţi, deoarece nu ar mai exista alianţa PSD-PNL, el comentând astfel afirmaţiile premierului Victor Ponta.
Antonescu a fost întrebat cum vede interpretarea dată de Victor Ponta declaraţiilor şefului statului, în care arăta că acestuia îi este frică de scenariul în care USL ar avea doi candidaţi la prezidenţiale, unul din partea PSD şi altul din partea PNL.
"Teoretic, PSD şi PNL pot avea fiecare câte un candidat (la prezidenţiale, n.r.), dar atunci nu mai există USL. USL nu poate avea doi candidaţi. (...) Şi în acordul politic şi în logica politică e foarte clar că o alianţă are un singur candidat. Pot exista doi candidaţi foşti USL, dar doi candidaţi USL cu acte nu pot exista şi nu vor exista", a replicat liderul PNL.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că "marea frică" a lui Traian Băsescu este ca nu cumva atât PNL cât şi PSD să aibă câte un candidat la prezidenţiale în 2014, pentru că astfel cei doi candidaţi ar intra în turul doi, iar USL ar da preşedintele, liderul PSD afirmând că se va gândi la asta.
"Marea frică a domnului Băsescu este ca numva să aibă şi PNL şi PSD candidat pentru că intră PNL şi PSD în turul doi. Şi orice ar fi, USL va avea preşedinte, lucru pe care îl consider foarte bun şi sunt convins că în orice situaţie Crin Antonescu ar fi un preşedinte de o sută de ori mai bun decât Traian Bsăescu, O sută e doar aşa, ca să fiu politicos", a spus Ponta.
Întrebat dacă este de acord cu scenariul în care un candidat PSD ar pierde în faţa unui candidat de dreapta, susţinut de toate partidele de dreapta, evocat de preşedintele Traian Băsescu, Ponta a răspuns: "Dincolo de aceste scenarii, cu care, recunosc, nu mă ocup, nu am reţinut decât un singur lucru din ultimele elucubraţii al