Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-a luat telefonul unui bărbat şi apoi l-a pălmuit, când a îndrăznit să i-l ceară înapoi

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Un tânăr de etnie romă din cartierul Iţcani al municipiului Suceava este anchetat de poliţie după ce i-ar fi luat telefonul mobil unui bărbat de 64 de ani, pe care l-ar fi şi lovit, când vârstnicul şi-a cerut bunul înapoi. Poliţia a fost sesizată de agresiune luni seară, în jurul orei 19.30.

Bărbatul care a reclamat agresiunea, Ioan A., în vârstă de 64 de ani, a relatat că s-a deplasat la un magazin de pe strada Gheorghe Doja, unde, după ce a consumat o cafea și băuturi alcoolice la masa din afara magazinului, a oferit spre vânzare persoanelor din zonă telefonul mobil, contra sumei de 60 de lei.

Ionel Rostaş, în vârstă de 34 de ani, care se afla în faţa magazinului, i-a cerut să vadă telefonul, după care a refuzat să i-l mai restituie. Mai mult, rezultă din anchetă, bărbatul care voia telefonul înapoi a încasat şi câteva palme, fugind apoi din zonă.

„În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii faptei, urmând ca în funcţie de rezultat să fie efectuată încadrarea juridică a faptei şi să se dispună procedural”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Un tânăr de etnie romă din cartierul Iţcani al municipiului Suceava este anchetat de poliţie după ce i-ar fi luat telefonul mobil unui bărbat de 64 de ani, pe care l-ar fi şi lovit, când vârstnicul şi-a cerut bunul înapoi. Poliţia a fost sesizată de agresiune luni seară, în jurul orei 19.30.

Bărbatul care a reclamat agresiunea, Ioan A., în vârstă de 64 de ani, a relatat că s-a deplasat la un magazin de pe strada Gheorghe Doja, unde, după ce a consumat o cafea și băuturi alcoolice la masa din afara magazinului, a oferit spre vânzare persoanelor din zonă telefonul mobil, contra sumei de 60 de lei.

Ionel Rostaş, în vârstă de 34 de ani, care se afla în faţa magazinului, i-a cerut să vadă telefonul, du

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 9 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 4 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 4 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 59 minute
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 59 minute
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 13 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 2 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°