Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strigătul de disperare al lui Trică: „Jucătorii mor de foame și conducătorii cheltuie bani pe avocați”

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

E război deschis în curtea „Bătrânei Doamne”. Antrenorii, jucătorii, dar și suporterii se plasează de-o parte a baricadei, iar Adrian Marțian și – în general – „oficialii” clubului de cealaltă. Totul a pornit de la decizia de demitere a „principalului” din Calea Aurel Vlaicu, care, în opinia vestiarului, nu era o prioritate la câte alte probleme există la UTA.

Fără mâncare, medicamente și echipament

Chiar Eugen Trică deschide „cutia Pandorei”, îndemnând conducerea clubului să ia lucrurile pe rând și înainte de a cere rezultate echipei să ofere condiții pe măsură. „Am tot tăcut, am zis să nu fac valuri, dar s-a depășit orice limită. Șefii clubului îmi fac mie tot felul de acte prin care încearcă să mă determine să plec, cheltuindu-și banii pe avocați, iar jucătorii nu au ce mânca. De exemplu, columbienii nu au mai mâncat de trei zile, Santa Moreno mi-a venit palid la antrenamentul de marți. Eu le cer implicare maximă, le cer să facă efort, iar ei nu pot să stea în picioare fiindcă nu se alimentează și se vitaminizează ca lumea. Am înțeles că mai dorm și câte doi-trei în pat pe la hotel, este inadmisibil așa ceva. Vine iarna, ne-ar trebui și nouă un rând de echipament să nu înghețăm de frig, interesează pe cineva? Am mai înțeles că nu s-au plătit două-trei baremuri de arbitraj, riscăm să nu fim programați cu Bihorul. Astea sunt adevăratele probleme ale UTA-ei, nu contractul lui Trică. Eu nu am nevoie de niciun ban de la nimeni, ci chiar sunt dispus să lucrez fără bani până vara viitoare, însă să ni se asigure condiții, nu să fim bătaia de joc a conducerii!”, a punctat tehnicianul „texti­liștilor”.

Cu jalba în proțap la firme și primar

Trică nu a renunțat la ideea de a-i cere ajutor primarului orașului, însă face un apel și la alte firme și persoane fizice dispuse să sprijine clubul cu bani, produse alimentare sau medicamente și vitamine. „A

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 20 minute
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 49 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 2 ore
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 3 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 4 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°