Cuantumul brut al salariilor acordate bugetarilor va fi menţinut, anul viitor, la acelaşi nivel cu luna decembrie 2013, o creştere salarială de până la 10% fiind prevăzută doar pentru profesorii debutanţi.
Sindicaliștii din învățământul sucevean sunt nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei de Urgenţă propuse de Guvern, contestând că, în urma numeroaselor solicitări şi demersuri întreprinse în vederea măririi salariilor debutanţilor din învăţământ cu 50%, Guvernul României ia o astfel de măsură.
Aceştia mai atrag atenţia asupra diferenţei infime dintre salariul unui profesor debutant şi cel al unui profesor cu definitivat.
Potrivit lui Traian Pădureţ, liderul Uniunii Judeţene a Sindicatelor „Pro Educaţia”, „la un calcul simplu, realizat de către cei care lucrează la statele de plată din şcoli, rezultă următoarea situaţie: salariile bugetarilor rămân îngheţate, în anul 2014, la nivelul lunii decembrie 2013, salariul brut al unui profesor debutant (cu vechime de 0-2 ani) este în acest moment 1.139 lei, iar conform acestui proiect de ordonanţă va ajunge la 1.253 lei”.
Totodată, acesta explică faptul că salariul brut al unui profesor cu definitivat (cu vechime de 2-6 ani) este în prezent de 1.148 lei, iar conform acestui proiect de ordonanţă va ajunge, în 2013, la 1.263 lei.
Astfel, diferenţa dintre leafa unui profesor debutant şi a unui profesor cu definitivat este, în prezent, de 9 lei, iar în urma aplicării ordonanţei, această diferenţă va ajunge la 10 lei.
Traian Pădureţ mai arată că salariile brute ale profesorilor cu vechime mai mare de 6 ani rămân aceleaşi ca în luna decembrie 2013, astfel că un profesor cu definitivat şi vechime între 6 şi 10 ani va avea, în 2014, salariul brut de 1.160 lei, iar un profesor cu gradul didactic II (cu vechime între 6 şi 10 ani) va avea, în 2014, salariul brut de 1.217 lei.
Acesta concluzionează