Hanul Trei Sarmale, unul dintre cele mai puternice simboluri ale Iaşiului, a ajuns în ruină din cauza proceselor fără sfârşit între grupurile care îl revendică.
Hanul Trei Sarmale este unul dintre cele mai vestite locuri de popas de pe teritoriul României. Locul a fost făcut celebru prin menţionarea lui în scrierile unor oameni de cultură celebri care i-au trecut pragul în secolele XIX-XX.
Vasile Alecsandri îl pomeneşte într-o scenă din "Sânziana şi Pepelea". Ion Creangă sau Mihai Eminescu, care l-a caracterizat pe Dimitrie Petrino cu apelativul de Baron de trois sarmaux, artistul Emanoil Bardasare l-a pictat într-un tablou din 1883, Octav Băncilă a imortalizat într-un tablou chipul hangiţei Safta Dimitriu-Luca (tabloul se află astăzi la Pinacoteca din Iaşi). Tot Băncilă a expus la han, pe 1 mai 1920, tabloul "Muncitor frângând spada", motiv pentru care poliţia a închis localul. Printre oaspeţii de seamă se mai numără Mihai Codreanu sau Păstorel Teodoreanu.
Istoria hanului este străveche. Prima menţiune documentară este un act de judecată din perioada anilor 1675-1680, prin care doi negustori armeni ajunşi în faţa preotului-paroh dezbăteau tocmai arendăşia Hanului "Trei Sarmale".
„Local de petrecere, la care obicinuiau părinţii noştri să meargă în zilele de sărbători, cînd se săturau de aerul închis al oraşului, era crîşma numită «la Trei Sarmale», situată pe şoseaua Socolei, peste drum de Grădina Domnească“, povestea, în 1913, N.A. Bogdan în cartea Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, 1997-2004. Ieşenii erau atraşi şi de „meşteşugul deosebit cu care pregătea mîncările o crîşmăreasă din vremuri”.
Denumirea hanului provine de la faptul că trecătorii intraţi în han erau serviţi cu câte trei sarmale. Bucatele alese şi vinurile din podgoria Bucium nu lipseau niciodată de pe mesele călătorilor care se adăposteau aici de obo
