Războiul din USL a escaladat orice așteptare, după ce, săptămâna trecută, primarul liberal a cerut înlocuirea din funcție a viceprimarului PSD. Au urmat acuze care, marți au culminat cu aceea de favorizare a infractorului, apropo de lejeritatea cu care edilul-șef și-a permis să trateze situațiile în care era evidentă implicarea mafiei imobiliare.
Miercuri seara liderii USL au programat la Timişoara o şedinţă cu uşile închise pentru a tranșa scandalul monstru dintre primarul Timişoarei, Nicolae Robu (PNL), şi viceprimarul Traian Stoia (PSD).
Social-democraţii vor fi reprezentaţi la şedinţă de preşedintele filialei județene, Titu Bojin, deputatul Sorin Grindeanu, preşedintele executiv al PSD Timiş Adam Crăciunescu şi, foarte probabil, Francisc Boldea, primarul Lugojului, dar şi secretarul PSD Timiş, Marcel Mihoc. De la liberali e așteptat primarul Nicolae Robu, vicepreşedintele CJ Timiş, Marian Vasile, viceprimarul Dan Diaconu şi, probabil, parlamentarii Petru Ehegartner şi Horia Cristian. Surse din ambele partide dau de înțeles că la această nu va fi luată în calcul cererea primarului Robu de schimbare a viceprimarului Stoia. La întâlnire va fi prezent şi deputatul Ion Mocioalcă, preşedintele PSD Caraş-Severin, în calitate de vicepreşedinte PSD pe zona de vest a României.
”Îl asigur pe domnul primar, care a ieșit public împotriva mea și a demonstrat că nu are respect pentru alianța care ne-a mandatat pentru a lucra împreună pentru binele orașului, ca o să continui să-i răspund până când domnia sa va considera că este cazul să discutăm ca de la bărbat la bărbat”, a declarat viceprimarul PSD Traian Stoia.