Un zid uriaş se ridică între aleşi şi alegători. Primii se fac că sunt surzi, ceilalţi încă mai speră o dată la patru ani să-i însănătoşească.
Scăderea încrederii în politicienii pe care cu mâna noastră i-am ales nu e un fenomen de ieri, de alaltăieri. Acum însă asistăm la o prăbuşire mai accentuată ca oricând.
Tendinţa s-a putut remarca încă de anul trecut, când doar jumătate dintre votanţii la referendumul anti-Băsescu au mai venit la alegerile parlamentare.
Fenomenul a fost remarcat inclusiv de PSD, la sfârşitul săptămânii trecute, dar s-a rezumat la o simplă constatare, făcută o singură dată, în mijlocul unui discurs susţinut în cadrul Consiliului Naţional. Dezinteresul crescând al populaţiei faţă de tot mai ineficienta activitate a politicienilor a pălit în faţa unor probleme considerate mult mai importante. Au stârnit aplauze şi intervenţii favorabile ale mai-marilor PSD cereri precum creşterea salariilor primarilor şi funcţionarilor, dar şi aluziile la partenerii liberali de guvernare.
O singură intervenţie a definit foarte clar deficitul de imagine nu doar al PSD, care încă mai speră să obţină 30 la sută la viitoarele alegeri, ci al tuturor celorlalte formaţiuni politice. Lipsa de comunicare sau un dialog adecvat este motivul în mod voit ignorat pentru care politicienii nu se înţeleg nici cu cei care i-au votat, darămite cu opozanţii lor. Cea mai bună dovadă este prezenţa lor fizică în mijlocul oamenilor doar în preajma alegerilor. În rest, un zid uriaş se ridică între ei şi populaţie. Sigur, există o armată de secretare şi consilieri dornici să asculte păsurile oamenilor, dar poţi la fel de bine să discuţi cu un bec, pentru că rezultatul este acelaşi: nimic nu se schimbă în bine.
Vom vedea, auzi sau citi în continuare acuze grave şi ameninţări cumplite la adresa nenorocitului de prim-ministru, a ban
