Tot mai multe cimitire, monumente sau locuri publice au devenit ţinte ale unor acte de vandalism, totul fiind distrus fără milă. În ultimul timp, la adăpostul întunericului, huliganii au trecut la vandalizarea instituţiilor de învăţământ. Legea este blândă la acest capitol şi de cele mai multe ori făptaşii rămân nepedepsiţi.
Recent, trei minori au vandalizat un liceu din centrul Capitalei. Aceştia au spart uşile în mai tot liceul, şi-au făcut nevoile lăsând excremente (!) în urma lor şi, ca să nu iasă cu mâna goală, au furat obiecte în valoare de 14.000 de lei. În câteva zile, poliţia a reuşit să-i identifice pe cei trei băieţi, însă, potrivit legii, aceştia nu pot fi pedepsiţi, deoarece încă nu au împlinit 16 ani. Cei trei minori, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, au pătruns pe la ora 3 noaptea în liceul rus-ucrainean "Mihailo Koţiubinski" din centrul Chişinăului. Aceştia au intrat prin geamul unui cabinet, liceul neavând instalate gratii la ferestre.
Au furat cât au putut
Odată ajunşi înăuntru, băieţii şi-au dat frâu liber imaginaţiei. Au murdărit pereţii, au stricat mai multe uşi de la clase, iar la urmă au lăsat şi excremente prin săli de clasă. Au luat la plecare patru monitoare de calculator, un proiector video de 9.000 de lei, două perechi de boxe, o tastieră şi un mouse. Bunurile furate se ridică la suma de 14.000 de lei. Unul dintre ei s-a dovedit a fi chiar elevul acestui liceu. "În privinţa lor a fost deschis un dosar penal, care se află în anchetă la procuratură. Urmează să fie stabilite toate faptele, după care se va lua o decizie", spune Natalia Stati, ofiţer de presă la Inspectoratul de Poliţie Centru.
Cum paza bună trece primejdia rea, acum conducerea liceului a mai angajat un paznic. Unul stă înăuntru, iar altul păzeşte liceul afară. Svetlana Gaibu, directorul-adjunct al Liceului teoretic "Mihailo Koţiubinski, nu doreşte să v