Premierul Victor Ponta va discuta azi la Guvern, cu ministrul Finanțelor și cel al Bugetului pe seama bugetului de stat pe 2014, urmând ca propunerea să fie dezbătută şi aprobată în cadrul şedinţei de Guvern de joi. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
"Mâine (miercuri -n.r.) vor avea loc discuţii informale între premier şi miniştri, împreună cu ministrul de Finanţe şi cel al Bugetului, referitor la construcţia bugetului pentru anul viitor, urmând ca această propunere să fie discutată şi aprobată în şedinţa de Guvern ulterioară, în ziua următoare, joi. Evident şi după această discuţie, conform calendarului, proiectul de buget va fi transmis în Parlament spre dezbatere şi adoptare", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, citat de Agerpres.
Mirel Palada a precizat că discuţiile de miercuri de la Guvern vor avea ca bază propunerile deja existente privind indicatorii macroeconomici pentru anul viitor.
"Şi anume o creştere economică estimată de 2,2%, o inflaţie mai scăzută, de 2,2%, şi o structură a investiţiilor de 6%", a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.