O doamnă care a făcut studii şi în România şi în străinătate, cu un doctorat în ţară şi cu altul la Harvard, şi care stă şi financiar, nu numai academic pe picioarele ei a primit o ofertă să intre în sistem. Ne cunoaştem fiindcă în afară de cărţile din specialitatea ei, mai citeşte şi literatură. Doamnei i s-a propus o funcţie într-un minister. A acceptat această corvoadă administrativă fără să întrebe cu cît va fi plătită, dar cu condiţia să fie lăsată să-şi vadă de treabă. Această femeie optimistă şi cu o putere inepuizabilă de muncă mi-a spus, după ce a ajuns în minister, că 1. Totul e vraişte; 2. Ministerul e plin de plimbători de hîrtii care nu ştiu ce au de făcut; 3. Nimeni nu răspunde de nimic.

Cum funcţia e ei e una intermediară, am întrebat-o ce vrea să facă în condiţiile astea. Măcar un pic de ordine! Şi din funcţia ei să readucă ministerul cu faţa către omul de la ghişeu. Sună bine, dar o întreb: „Şi eşti în stare?”. Doamna asta a fost invitată la minister tocmai pentru că ştie cum stau lucrurile acolo. Nu e băgată în vreunul dintre partidele de guvernămînt, nu i s-a spus să facă politică de partid, dar pentru că ştie şi cum ar trebui să funcţioneze ministerul, cu experienţa ei autohtonă, iar din străinătate s-a lămurit cum merge treaba şi la alţii, i s-a propus să descîlcească lucrurile în acest minister,în care mersul lor e blocat de propriii săi angajaţi.

Doamna de care vă spun s-a prins imediat că e privită ca un corp străin, dar asta n-a dezarmat-o. „Cînd ştii ce vrei, nu te încurcă cei care-ţi spun că aşa merg lucrurile, dar la fiecare tentativă de simplificare a relaţiilor din aparat te trezeşti că provoci nemulţumiri politice.” Pentru ea asta au însemnat telefoane sau vizite importante în biroul ei, plus bucuria de pe feţele subordonaţilor, că va fi pusă la punct. Adică, i s-a spus, e liberă să schimbe ce