Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un an de la cea mai NEAŞTEPTATĂ SEPARARE! Anda Adam şi Victor Slav - La ce au RENUNŢAT şi CE AU CÂŞTIGAT

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Ziua de 12 noiembrie 2012 părea să fie una fatidică pentru Anda Adam şi Victor Slav. Ieri s-a împlinit un an de zile de când, după o relaţie care a durat şase ani, Victor şi Anda au hotărât "să meargă pe drumuri separate în viaţă", decizia fiind luată de comun acord şi anunţată într-un comunicat. "Anda şi Victor îşi rezervă dreptul la intimitate, acest comunicat fiind singura informaţie cu privire la despărţirea lor pe care o vor face publică", se mai spunea în comunicat. Şi chiar aşa a fost.

Ambii erau de părere că aceasta este cea mai bună soluţie şi că în ciuda despărţirii vor rămâne în relaţii de prietenie.

Nu este cert nivelul de prietenie la care cei doi au rămas, însă este clar faptul că cei doi au reuşit să treacă peste acel moment cu respect şi demnitate, fără a întregi rândurile celor care îşi spală rufele în public după o despărţire.

Mai mult, în vieţile celor doi s-au produs atât de multe schimbări majore, încât nu putem decât să fim de acord cu ei că au luat cea mai bună decizie.

După despărţirea de Victor Slav, Anda Adam parcă este mai înfloritoare pe zi ce trece! Cariera muzicală îi merge de minune, iar imaginea ei sexy face ravagii printre bărbaţii din România.

Conform zicalei „tot răul spre bine”, 2013 este cu siguranţă anul Andei Adam! Artista afişează o imagine HOT după care suspină toţi bărbaţii, îi merge extraordinar din punct de vedere al carierei, a susţinut sute de concerte excepţionale în faţa miilor de fani în delir, a fost invitată în platoul celor mai de succes emisiuni de televiziune şi lansează hit-uri pe bandă rulantă!

Anda şi Cătălin Botezatu au realizat împreună un pictorial fierbinte pentru revista Tabu, dând astfel curs speculaţiilor legate de o posibilă relatie de iubire ce i-ar lega, relaţie confirmată de cei doi chiar

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 46 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 4 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°