Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia Cârpaci, care a preluat o clădire a Spitalului de Copii Timişoara, are 144 de proprietăţi

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Familia Cârpaci, care a preluat recent un imobil al Spitalului de Copii Timişoara, este una dintre cele mai bogate familii de romi din oraş, având 144 de proprietăţi, majoritatea în zona centrală, autorităţile cerând sprijinul Guvernului în cazul romilor ce au cumpărat sute de clădiri din Timişoara.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara, în oraş au fost inventariate peste 14.500 de imobile considerate istorice, construite înainte de anul 1945, iar dintre acestea 938 sunt monument istoric, conform legii. Câteva sute dintre aceste clădiri, aflate în zona centrală, au fost cumpărate de romi. Iniţial, familiile de romi au cumpărat un singur apartament, iar apoi, prin ameninţări sau şicane, au determinat familiile rămase în clădire să vândă sub preţul pieţei.

Conform presei locale, „romii de catifea” sau „mafia imobiliară ţigănească” au pornit, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, o adevărată „vânătoare de imobile istorice”. Presa a relatat că, având ajutorul unor funcţionari din Primărie, romii sau avocaţii lor au aflat cine sunt moştenitorii cărora urma să li se retrocedeze imobile istorice în valoare de milioane de euro. Odată ce aflau numele moştenitorilor, romii îi convingeau pe aceştia să le vândă vilele sau măcar apartamente din aceste vile. După ce reuşeau să intre în imobil, se trecea la faza a doua, în care, prin diferite modalităţi, îi obligau pe proprietarii celorlalte apartamente să le vândă la preţ redus locuinţele, până deveneau proprietari pe întregul imobil, scria presa timişoreană.

Autoritățile cunosc problema dar spun că n-au ce să facă

Fostul primar al Timişoarei Gheorghe Ciuhandu a spus, pentru mediafax.ro că, de-a lungul anilor, a făcut anchete interne în Primărie, având plângeri că unii funcţionari i-au ajutat pe romi să intre în proprietatea unor imobile istorice, dar că nu a obţinut niciodată suficiente dovezi pen

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene

Mediafax acum 37 minute
În urma analizării documentelor trimise de către club prin intermediul FRF, Corvinul Hunedoara a primit acordul de participare în UEFA Europa League, sezonul 2024-2025. Corvinul Hunedoara a obţinut dreptul de a participa în UEFA Europa League prin c

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 28 minute
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 3 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°