Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO De la castelele nobililor lăsate în paragină, la centrul istoric al municipiului în continuă reabilitare

Publicat in Adevarul, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

În Bistriţa-Năsăud se găsesc 12 castele, care au aparţinut în special nobililor maghiari. Deşi toate au primit titulatura de monument istoric, în acest moment niciunul nu poate fi vizitat, singurul care era deschis publicului poate fi admirat doar din afară întrucât ploaia a făcut ravagii. Ceva mai fericită e situaţia caselor din centrul istoric al municipiului, care rând pe rând sunt renovate.

Castelele sunt situate în Ilişua, Sărata, Şieu Măgheruş, Cristeştii Ciceului, Chiochiş, Matei, Posmuş, Comlod, Urmeniş, Beclean, Arcalia şi Cristur Şieu. Dintre cele 12 minuni arhitecturale care au primit titulatura de monument istoric, puţine sunt funcţionale şi doar unul este deschis pentru turişti, acesta putând fi admirat însă doar din afară, întrucât ploaia a făcut ravagii în interior, iar aventurierii riscă să se accidenteze dacă se încumetă să intre.

Este vorba despre castelul contelui Bethlen de la Arcalia, care a fost renovat, fiind administrat de câţiva ani buni de către Universitatea Babeş Bolyai, care utilizează locaţia pentru cursuri, tabere şi diverse semniarii. Castelul este amplasat în Arcalia, într-un colţ de rai, un parc dendrologic ce adăposteşte sute de specii de plante şi arbori din întreaga lume.

Universitatea Babeş Bolyai refuză să mai investească în restaurarea castelului pentru că, precum alte clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală, a fost retrocedată de către moştenitorii contelui Balasz Bethlen care l-a construit în urmă cu 150 de ani.

Funcţional este şi castelul familiei nobiliare Hye din Ilişua, care datează din secolul al XVIII-lea şi în interiorul căruia a fost amenajat preventoriul TBC pentru copii. În picioare este şi castelul Lazăr Imre din Sărata, care, se pare, a fost achiziţionat de către un productător italian de mătase care vrea să-l renoveze şi să-l transforme în spaţiu de expoziţie, nee

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

UE pregătește restricții la importuri pentru a-și proteja fermierii. Produse din SUA, primele vizate

Ziare.com acum 4 ore
Bruxelles-ul vrea reguli mai stricte pentru produsele agricole importate Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unor restricții mai dure la importurile de produse alimentare care nu respectă standardele europene, o decizie ce ar putea duce la

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°