După aproximativ 10 ani, Simona Gogârlă a revenit în handbalul de la Rm. Vâlcea. Dacă în trecut, fostul inter stânga a fost jucătoare de bază în trupa Oltchimului, acum Simona a preluat conducerea tehnică a nou-înfiinţatei HCM Rm. Vâlcea. După opt etape în care trupa vâlceană nu a obţinut niciun punct şi este codaşă în Liga Naţională, Maria Torok şi-a prezentat demisia.
Gogârlă a fost prezentată în această după-amiază echipei, iar la sfârşitul săptămânii, cu Dunărea Brăila, îşi va conduce pentru prima dată elevele de pe banca tehnică. "Simona Gogârlă este de azi noua antrenoare a echipei. Ea a semnat un contract până în vară, care se poate prelungi în funcţie de realizările pe care le va avea. Obiectivul Simonei va fi să salveze echipa de la retrogradare", a declarat Toma Pleşa, preşedintele grupării HCM Rm. Vâlcea. Oficialii clubului i-au garantat fostei internaţionale că în perioada de vacanţă îi va aduce la echipă 3-4 handbaliste, astfel încât obiectivul să fie realizabil la finele campionatului.
Toma Pleşa a mai precizat că Maria Torok va rămâne în cadrul clubului: "A pus umărul la formarea acestei echipe şi avem în continuare nevoie de serviciile dânsei. Va ocupa funcţia de director tehnic", a mai spus oficialul vâlcean.
Până să ajungă la Vâlcea, Simona Gogârlă a mai pregătit echipele Rapid Bucureşti şi CSM Ploieşti.
După aproximativ 10 ani, Simona Gogârlă a revenit în handbalul de la Rm. Vâlcea. Dacă în trecut, fostul inter stânga a fost jucătoare de bază în trupa Oltchimului, acum Simona a preluat conducerea tehnică a nou-înfiinţatei HCM Rm. Vâlcea. După opt etape în care trupa vâlceană nu a obţinut niciun punct şi este codaşă în Liga Naţională, Maria Torok şi-a prezentat demisia.
Gogârlă a fost prezentată în această după-amiază echipei, iar la sfârşitul săptămânii, cu Dunărea Brăila, îşi va conduce pentru prima dată elevele