Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eduard-Carol Novak, demis de la conducerea Federaţiei Române Ciclism

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard-Carol Novak, a fost demis din funcţie, marţi, de Consiliul de Administraţie al forului, în urma încălcărilor Statutului şi Regulamentului de Organizare ale FRC. “Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Ciclism, întrunit statutar în şedinţă, cu participarea a şase din nouă membri, în data de 12 noiembrie 2013, la sediul FRC, luând act de Raportul Comisiei de disciplină, a hotărât demiterea domnului Carol Eduard Novak din funcţia de preşedinte al FRC, în urma încălcărilor grave ale Statutului şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale FRC”, se arată în comunicatul citat. Printre cele 25 de motive de nerespectare a regulamentelor, imputate de Consiliul de Administraţie, se numără: - neconvocarea Consiliului de Administraţie al Federaţiei Române de Ciclism în data de 26 martie, încâlcând astfel prevederile Art. 27 şi ale Art. 66, punctul 6) din Statutul Federaţiei Române de Ciclism, blocand toată activitate federatiei; - a decis participarea loturilor naţionale la campionate mondiale, europene şi balcanice, fără autorizaţie de la MTS şi fără consultarea Comisiei tehnice, cu sportivi selecţionaţi pe criterii subiective, de cele mai multe ori aparţinând Clubului Sportiv Intersport Miercurea Ciuc, în detrimentrul altor ciclişti mult mai bine clasaţi şi mai bine cotaţi, cu şanse reale la medalii; - a solicitat întocmirea şi eliberarea licenţelor pentru sportivi aparţinând unor structuri sportive neafiliate sau suspendate, licenţe pe care acei sportivi le-au utilizat spre a participa la concursuri interne, dar şi internaţionale; - nu a permis startul în Turul Ţinutului Secuiesc a echipelor de club româneşti, precum CS Dinamo Bucureşti şi CS Petrolul Ploieşti; - a convocat, ajutându-se de câteva structuri sportive neafiliate, Adunarea Generală extraordinară, în data de 12 octombrie, la Marghita, cu toate că f

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 35 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°