Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul mitei de la Hidroelectrica: Un semn de intrebare

Publicat in HotNews, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

​Procurorii DNA au consemnat in rechizitoriul de trimitere in judecata a inculpatilor Eugen Bradean si Ioan Mihaila un aspect contradictoriu. Unul dintre martori a declarat că „din a doua jumătate a lunii mai şi până în 19.10.2013, S.C. Hidroelectrica S.A. nu a vândut niciun MWh pe bursa OPCOM aspect pe care același martor l-a interpretat ca fiind o strategie deliberată a inculpatului Brădean Eugen". Intr-adevar, Hidroelectrica nu a mai reusit sa vanda energie pe piata centralizata a contractelor bilaterale de pe OPCOM din luna mai. De altfel, nici nu a incercat sa puna in vanzare pachete de energie. In conditiile in care Bradean a fost numit director la Hidroelectrica pe 16 august, este greu de crezut ca acesta a avut o "strategie deliberata".

Asa cum se arata si in rechizitoriu „contractele de vânzare de energie electrică peste 500 Gwh indiferent de perioadă sau indiferent de cantitate dar pentru perioade mai mari de 1 an de zile se avizează de directorat și se aprobă de Consiliul de Supraveghere”. Aceasta regula a fost impusa prin actul constitutiv dupa iesirea companiei din insolventa. Ca sa fi avut o "strategie deliberata". Bradean ar fi trebui sa fie director in Hidroelectrica macar imediat dupa iesirea Hidroelectrica din insolventa, adica imediat dupa data de 26 iunie. Insa, Bradean a fost numit director de furnizare pe 16 august.

Din luna mai si pana pe 16 august nu a existat nicio incercare de vanzare pe bursa OPCOM-Piata centralizata a contractelor bilaterale (PCCB). Intrebarea care se pune este: Cum ar fi putut Bradean sa fi fost responsabil de vanzarea energiei din perioada in care nu era inca angajat in Hidroelectrica?

De altfel, HotNews.ro a scris in mai multe randuri despre faptul ca Hidroelectrica nu mai vinde energie pe PCCB inca din primavara. Abia pe 7 octombrie a revenit cu 8 oferte, insa fara succes. Vezi mai mu

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 28 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 34 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 46 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 9 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 56 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 14 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°