Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii ce reglementează, printre altele, transformarea în funcţii publice, fără concurs sau examen, a posturilor personalului contractual de la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC).
Traian Băsescu a trimis, în 23 octombrie, preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, o sesizare de neconstituţionalitate în cazul Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 26/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC).
În iulie, preşedintele trimisese această lege la Parlament, pentru reexaminare.
Legea aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 26/2013 prin care se modifică Ordonanţa Guvernului 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii, iar la articolul I punctul 3 se prevede că "personalul Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C. are calitatea de funcţionar public, cu excepţia personalului care exercită activităţi de secretariat, administrative, de protocol şi de deservire", informează preşedintele în sesizarea către CC, citată într-un comunicat al Preşedinţiei remis MEDIAFAX.
De asemenea, articolul III statuează că transformarea posturilor personalului contractual încadrat în structura organizatorică a ISC, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, în funcţii publice se face în conformitate cu prevederile Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
"Potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ocuparea funcţiilor publice se face în urma promovării unui concurs sau examen, prin promovare, transfer, redistribuire, recrutare sau alte modalităţi prevăzute expres de această lege. Legea-cadru, menţionează posibilitatea transformării posturilor funcţiei publice d