Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Finanţelor: Preşedintele Băsescu m-a sunat să nu-l schimb pe Gheţea de la conducerea CEC Bank. Ioana Băsescu a luat un credit de 1 mil. euro chiar de la CEC

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Traian Băsescu, Daniel Chiţoiu, Radu Graţian Gheţea

Ministerul Finanţelor discută schimbarea statutului CEC Bank, pe care o controlează ca acţionar unic, iar această schimbare ar putea aduce şi un nou sistem de conducere, a declarat în această seară la guvern ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu.

“Cu această ocazie facem o evaluare a activităţii actualei conduceri şi vedem - dacă banca a performat nu facem schimbări, dacă nu, schimbăm conducerea”, a spus Chiţoiu.

El a precizat că discuţia datează din urmă cu două-trei săptămâni, iar atunci Radu Gheţea, actualul preşedinte al CEC Bank, “a dat fuga” la preşedintele Traian Băsescu pentru a obţine sprijin.

Chiţoiu afirmă că a fost sunat de preşedintele Băsescu pentru a-l menţine în funcţie pe Gheţea. Coincidenţa face că Ioana Băsescu, fiica preşedintelui, a obţinut recent un credit de 1 mil. euro chiar de la CEC Bank pentru a cumpăra un teren agricol de aproape 300 ha pentru tatăl său.

Schimbarea sistemului de conducere în banca de stat ar putea însemna introducerea aşa-numitului sistem dualist folosit de majoritatea băncilor private, în care managementul executiv este separat de consiliul de administraţie.

În prezent, Radu Gheţea este şi şeful executiv al CEC, şi preşedintele consiliului de administraţie. De asemenea, prim-vicepreşedintele băncii şi doi vicepreşedinţi executivi sunt şi membri ai CA.

Gheţea conduce CEC Bank de cinci ani, fiind numit de liberalul Varujan Vosganian când era ministru al finanţelor în cabinetul Tăriceanu. El nu pare să fie şi în graţiile liberalului Chiţoiu, care a”demascat” încercarea lui Gheţea de a obţine susţinerea preşedintelui.

Discuţiile privind schimbarea lui Gheţea revin periodic, fiind vorba de o bancă de stat în care forţele politice încearcă să câştige influenţă.

Actualul mandat al preşedintelui CEC Bank expiră în

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul care a încercat să îşi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti este cetăţean străin

Mediafax acum 15 minute
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 14 Poliţie au fost sesizaţi, luni, de Serviciul Român de Informaţii, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 34 de ani, cetăţean străin, ar fi încercat să s

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 53 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Vremea se încălzește până în 10 iunie, apoi va avea o tentință de scădere ușoară. Prognoza pentru fiecare regiune

Press Alert acum 29 minute
Vremea se încălzește în toată țara până în 10 iunie, iar apoi va avea, în unele zone, o tentință de scădere ușoară, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM. Banat Valorile termice, cu mici oscilații în primele z

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum o ora
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară

News.ro acum 46 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Actul normativ prevede că fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aduce

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum 55 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°