Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investigaţie GSP » Efectul celor 30 de milioane de euro cheltuite: Condescu reţinut 24 de ore!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Consiliului de Administraţie al gorjenilor va sta în arestul poliţiei timp de o zi într-un dosar în care-i suspectat de spălare de bani, fals şi uz de fals.

Marin Condescu a fost audiat ieri la sediul IPJ Gorj şi imediat după întrevedere a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Urmează să fie făcută propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Printre alte operaţiuni considerate ilegale de căttre procurori, liderul sindical şi fotbalistic este acuzat că ar împrumutat clubul Pandurii cu 2,2 milioane de lei, sumă pe care ar fi recuperat-o fără să treacă tranzacţiile în contabilitatea clubului.

Anchetatorii caută să elucideze felul în care Pandurii au fost finanţaţi de la stat cu 30 de milioane de euro în ultimii 8 ani şi ce s-a făcut cu aceşti bani, combinaţie despre care Gazeta Sporturilor a scris pe larg din iulie 2012 şi pînă azi.

Pandurii, campioana banilor de la stat

În articolul din 9 iulie, ziarul proba cu documente faptul că Pandurii este recordmenul all time al banilor publici din istoria fotbalului românesc.

Ziarul a publicat adresa prin care Marin Condescu a cerut cele 20 de milioane de lei cuvenite Pandurilor de la Combinatul Energetic Oltenia în 2012.

Practic, aceşti bani erau repartizaţi în costul de producţie al cărbunelui şi decontaţi, mai departe, de consumatorul final.

"De fapt, voturile sînt pretextul. E vorba de bani. Cînd 5 milioane de euro pe an merg de la combinate la echipa de fotbal, fără justificare, şi nimeni nu controlează ce se întîmplă cu ei acolo, vă imaginaţi ce miză e asta!", a declarat atunci o sursă a ziarului.

Reţinere şi percheziţii

Vreme de un an şi trei luni, justiţia a căutat probe despre cum au folosit aceşti bani şi ieri Condescu a fost reţinut.

Acum două luni, şeful clubului mai fusese audiat de poliţie în dosarul în care a fost a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 56 minute
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 8 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum o ora
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Un senator PNL solicită grup interministerial pentru salvarea finanțării autostrăzilor A7 și A8 / ”Fac apel la colegii din Guvern să renunţe la atitudinea drobului de sare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că, până la o decizie definitivă a oficialilor europeni în privinţa finanţării autostrăzilor A7 şi A8, un grup interministerial coordonat de un vicepremier ar trebui

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 6 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°