Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Piața Unirii au fost instalate primele plase cu beculețe de Crăciun

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 14 noiembrie 2013 ·

Sărbătorile de iarnă sunt mai aproape decât am crede. Autoritățile locale au început deja pregătirile atât pentru ziua națională, sărbătorită pe 1 Decembrie, cât și pentru sărbătorile de Crăciun și Anul Nou. Ieri, muncitori din cadrul Primăriei Focșani lucrau de zor pentru instalarea plaselor cu beculețe în Piața Unirii, pe Obelisc, dar și pe clădirea Consiliului Județean, Prefecturii și Primăriei, precum și în parcarea Palatului administrativ. Totul pentru ca la 1 Decembrie să fie dat drumul la iluminatul de sărbători în Piața Unirii și după 6 decembrie în tot orașul.

Pentru pregătirea Focșaniului de sărbătoare, Consiliul Local a alocat în acest an 280.000 lei, bani din care urmează să fie achiziționate ghirlande și plase de lumini care să înfrumusețeze și să lumineze orașul și să fie amenajat Orășelul Copiilor, care va fi, la fel ca și anul trecut, în Grădina Publică. Pregătirile includ și aducerea și montarea unui brad înalt, în Piața Unirii, amenajarea unui patinoar dar și a unor căsuțe, unde vor fi vândute diverse bunătăți, tot în Piața Unirii. ”Săptămâna viitoare vom aduce și bradul, pe care îl vom amplasa în Piața Unirii, ca și anul trecut. De asemenea, avem în plan să înfrumusețăm Piața Unirii cu mai mulți brăduleți, dar și să amplasăm căsuțe, unde vor fi vândute diverse produse specifice sezonului de iarnă. Deja am început să montăm instalațiile cu lumini pe clădirile Consiliului Județean, Primăriei, Prefecturii, pe Obelisc, în parcarea Primăriei și Consiliului Județean și în zona Casei de Cultură. Vrem ca la 1 Decembrie să fie pregătită cu tot ce trebuie Piața Unirii”, ne-a declarat Gabriel Necula, viceprimarul municipiului Focșani.

Autoritățile locale au în vedere să reînoiască stocul de instalații colorate de Crăciun, urmând să fie achiziționate 80 de plase cu beculețe, dacă fondurile alocate permit, în condițiile în care în fie

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum o ora
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Prognoza meteo 27 ianuarie – 9 februarie 2025. Meteorologii anunță că vremea se va răci semnificativ

Libertatea acum 4 ore
Prognoza meteo ne arată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii ANM anunță ce temperaturi vor fi în regiunile din România, în intervalul 27 ianuarie - 9 februarie 2025.

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 3 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Crin Antonescu: Comisia de la Veneţia spune ce spunem noi toţi. Să explice încă o dată, eventual chiar reprezentanţii Curţii Constituţionale, temeiurile pe care această decizie s-a luat

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL şi UDMR pentru funcţia supremă în stat, Crin Antonescu, afirmă că, în opinia sa, concluziile Comisiei de la Veneţia privind anularea alegerilor prezidenţiale sunt aceleaşi cu ale societăţii româneşti, care e de părere că este nev

Calendarul ortodox – aplicație lansată de Patriarhia Română pentru telefoanele cu Android și iOS

Libertatea acum 4 ore
Patriarhia Română a lansat aplicația „Calendarul Ortodox” pentru telefoanele Samsung și iPhone, destinată românilor care doresc informații despre sărbători religioase, viețile sfinților și rânduielile liturgice zilnice, potrivit comunicatului de lun

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 3 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Comisia de la Veneția despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Dovedirea încălcării legii prin campanii online și social media este deosebit de dificilă”

Libertatea acum 4 ore
Comisia de la Veneția a publicat un raport detaliat cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România, o decizie fără precedent luată de Curtea Constituțională în decembrie 2024. Raportul subliniază nevoia de transparență și reglementări c

UPDATE - Lucian Romaşcanu (PSD) spune că pentru expoziţia de la Drents Museum nu a existat un HG, conform ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii: Turcan trebuie să dea urgent câteva explicaţii / Ce prevede ordonanţa/ Replica Ralucăi Turcan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, fost ministr al Culturii, spune că pentru expoziţia de la Drents Museum, de unde au fost furate pese din Tezaurul României, nu a existat un HG, conform Ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii, el adă

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Vremea

București
acum

lun.

5°/12°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
Iasi
acum

mar.

2°/15°
mie.

6°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/10°
Constanta
acum

mar.

5°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/13°
mie.

6°/11°
joi

6°/9°
vin.

5°/10°
Timisoara
acum

lun.

4°/14°
mar.

4°/15°
mie.

9°/14°
joi

8°/13°