Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RAPORT ONU îngrijorător: Fenomene extreme şi nivel record al mărilor

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Anul 2013 a fost marcat de fenomene extreme, după cum a dovedit recentul taifun Haynan, precum şi de un nivel record al mărilor, a anunțat miercuri ONU.

Potrivit cifrelor provizorii (cele definitive sunt prevăzute pentru martie 2014) difuzate miercuri de Organizația Meteorologică Mondială (OMM, agenție specializată a ONU), 2013 este pe punctul de a deveni unul din cei zece ani cei mai călduroși de la debutul statisticilor moderne în 1850, scrie Agerpres.

“Nivelul mediu al mării a atins un nou record în martie 2013″, afirmă experții. “Acest nivel a crescut într-un ritm mediu de 3,3 milimetri pe an /…/, ceea ce este aproape de ritmul de circa 3 milimetri pe an constatat în deceniul 2001-2010 și care corespunde dublului celui înregistrat în sec. al XX-lea, de 1,6 milimetri pe an”, au precizat experții.

Primele nouă luni din 2013 se situează, la egalitate cu 2003, pe locul al șaptelea al celor mai călduroși ani de până acum.

Majoritatea regiunilor au cunoscut temperaturi mai mari decât cea medie, îndeosebi Australia, nordul Americii de Nord, nord-estul Americii de Sud, Africa de Nord și o mare parte din Eurasia.

Perioada ianuarie-septembrie 2013 a fost mai caldă decât cea corespunzătoare din 2011 și 2012, când fenomenul climatic La Nińa a provocat o răcire.

“Nivelul mării va crește în continuare din cauza topirii unor calote glaciare și a unor ghețari. Peste 90 % din căldura suplimentară provenită din gazele cu efect de seră este absorbită de oceane, care continuă să se încălzească și să se dilate de sute de ani”, a declarat secretarul general al OMM, Michel Jarraud.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Anul 2013 a fost marcat de fenomene extreme, după cum a dovedit recentul taifun Haynan, precum şi de un nivel record al mărilor, a anunțat miercuri ONU.

Potrivit cifrelor provizorii (cele definitive sunt prevăzute pentru martie 2

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 24 minute
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 4 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 10 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 11 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 3 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 12 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 7 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°