Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mall-ul Galleria Suceava, vândut cu 800 de euro. O investitie de 25 milioane euro

Publicat in Income Magazine, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Dezvoltatorul imobiliar GTC a vândut mall-ul Galleria Suceava, tranzacţie încheiată în vara acestui an, cu 800 de euro, în condiţiile în care investiţia pentru construcţia acestuia s-a ridicat la 25 de milioane de euro.

Mall-ul a fost preluat de o firmă deţinută de omul de afaceri Costică Tudosă, din Suceva.

În raportul financiar al dezvoltatorului imobiliar se arată că mall-ul, cu o suprafaţă de 10.800 de metri pătraţi, a fost vândut în luna iulie pentru 800 de euro , în timp ce centrele comerciale din Piatra Neamţ şi Buzău sunt în continuare de vânzare. Cele trei centre comerciale s-au confruntat cu dificultăţi în ultimii ani, iar cel din Suceava a rămas fără niciun chiriaş înainte de a fi vândut.

GTC mai deţine un centru comercial sub brandul Galleria, la Arad, iar portofoliul de retail era evaluat la finele lunii septembrie la 35,1 milioane de euro, în stagnare faţă de trimestrul anterior. Gradul mediu de ocupare al centrelor este de 88%, iar chiria medie este de 4,4 euro/mp/lună.

Totodată, dezvoltatorul israelian este proprietarul complexului de birouri City Gate din Piaţa Presei din Bucureşti. Complexul, cu o suprafaţă de 48.000 de metri pătraţi, era evaluat la sfârşitul primelor nouă luni la 159 de milioane de euro, nivel similar cu cel de la finele lunii iunie. Cele două clădiri de birouri care formează complexul sunt ocupate în proporţie de 96%, iar chiria medie este de 21,5 euro/mp/lună.

GTC a avut venituri de 23, 4 milioane euro în primele nouă luni în România şi Bulgaria, faţă de 21 milioane euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. Costurile totale înregistrate de companie în cele două ţări au crescut de la 12,8 milioane euro la 13,8 milioane euro, astfel rezultând un profit brut de 9,6 milioane euro, faţă de 8,2 milioane euro în primele nouă luni din 2012.GTC a anunţat în luna mai că nu mai poate construi mall-ul Gall

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenție a fost împușcat în cap

Ziare.com acum 22 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri. Bărbatul avea 27 de ani, era subofițer și participa la un exerciţiu miercuri, 12 martie. P

Elena Lasconi își depune astăzi candidatura la prezidențiale

HotNews acum 46 minute
Președinta USR, Elena Lasconi, își depune joi, 13 martie, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat miercuri liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, menţionând că Lasconi este în creştere în s

Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni: Parafrazând-o, acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România / Mesjaele pe care le primim sunt în ideea retragerii candidaturii ei

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.. El mai afirmă că mesajele primite din

Rusia susţine că a doborât 77 de drone ucrainene deasupra teritoriului său

News.ro acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că a doborât în cursul nopţii 77 de drone ucrainene deasupra mai multor regiuni ruse, la două zile după cel mai mare atac de acest fel care a vizat Rusia de la începutul conflictului. Forţele de apărare antia

Eclipsă totală de Lună vizibilă și din România. De unde poate fi admirat spectacolul ceresc VIDEO

Ziare.com acum 51 minute
În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună, prima, din noiembrie 2022, potrivit NASA. Regiuni din care eclipsa se va vedea, cel puțin parțial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte d

Încetarea focului în Ucraina, pe agenda reuniunii G7 din Canada

News.ro acum 3 ore
Şefii diplomaţiei din ţările G7 se reunesc în Canada pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina, într-un moment în care ameninţările americane la adresa vecinului său nordic creează un climat tensionat, potrivti AFP. Miniştrii

Misiunea de întoarcere a astronauţilor blocaţi pe Staţia Spaţială Internaţională a fost amânată

News.ro acum 2 ore
Lansarea misiunii NASA cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave SpaceX, care trebuia să permită întoarcerea celor doi astronauţi americani blocaţi în spaţiu de nouă luni, a fost amânată, a anunţat miercuri agenţia spa

Horoscop pentru joi, 13 martie 2025. În relațiile sentimentale se conturează discuții aprinse pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se conturează un final la locul de muncă. însă, și acasă în mediul familial este vorba despre finalul unor treburi trenante. Selectează prioritățile și evită eforturile mari. Sprijinul celorlalți lasă de dorit, așa încât bazează-te mai mult

Papa Francisc marchează cea de-a 12-a aniversare a pontificatului său din Spitalul Gemelli

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc va marca joi împlinirea a 12 ani de la alegerea sa drept lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume din Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru dublă pneumonie de aproape o lună, relatează Reuters și Agerpres.

Grevă de avertisment la IAR Ghimbav, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de prevederi ale OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare care vizează bonificaţia acordată la pensionare

News.ro acum 2 ore
Sindicatul din cadrul IAR Ghimbav anunţă declanşarea unei greve de avertisment de două ore, joi dimineaţă, pentru a exprima dezacordul cu dispoziţiile OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare care prevăd că bonificaţia acordată prin Contractul C

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°