Continuăm interviul-maraton cu fostul director de la "Europa Liberă", început în urmă cu aproape un an, cu un răspuns amplu care ne-a parvenit de la Munchen. Răspunsul este atât de complex încât va fi publicat în patru părţi. Întrebarea va rămâne aceeaşi. Astăzi, partea a III-a!

Adevărul: Avea „Europa Liberă” o reţea de colaboratori în România, existau oameni de legătură, cum ajungeau scrisorile pe adresa redacţiei – se folosea, pur şi simplu poşta? Nu era prea periculos? Nicolae Stroescu Stînişoară: Se pare că într-un articol scris în 1912, Pamfil Şeicaru explica marea linişte şi forţă morală a lui Iuliu Maniu prin faptul că ar fi practicat exerciţiile meditative ale lui Ignazio de Loyola. I. Jovin mi-a reamintit de întrevederea secretă care a avut loc în aprilie 1944 la Snagov între Maniu şi generalul Antonescu, în care ambii au fost de acord că ar fi în interesul naţional ca România să iasă din alianţa cu nemţii. Marea forţă a lui Maniu o vedea Jovin în faptul că s-a concentrat asupra cîtorva gînduri fundamentale pentru politica românească. Mai întîi, ideea unirii Transilvaniei cu Regatul României fără amînări şi concesii făcute incertitudinilor timpului şi insistenţelor maghiare, apoi ideea unirii Partidului Naţional nu cu cel Liberal, ci cu cel Ţărănesc, voinţa tenace (chiar dacă a eşuat) de a instaura în România o democraţie parlamentară reală, ideea clară dintru început că nemţii vor pierde cel de-al doilea război mondial şi că noi trebuie să ne separăm de ei pentru a nu pierde Ardealul. Despre strîngerea mîinii lui Antonescu la proces, Jovin mi-a povestit că, după ce mai înainte Maniu stătuse şase ore în picioare şi depusese ca martor la proces (iar la plecare i-a întins mîna lui Antonescu), a venit acasă — la Leucuţia, lîngă Cişmigiu — slăbit şi bolnav. Anticamera era plină de devotaţi şi fruntaşi ai partidului, care toţi îi reproşau gestul de la proce