Actorul şi directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca”, Constantin Chiriac va prezenta două recitaluri de poezie, joi, 14 noiembrie şi vineri, 15 noiembrie, la Iaşi.
„Recitalul este un cadou pe care îl dăruiesc acestui oraş pentru care am un respect profund. Eu am copilărit în apropiere de Iaşi, la Prisăcari, pe malul Prutului şi am absolvit cursurile Liceului „Costache Negruzzi” din Iaşi”, a declarat Constantin Chiriac.
Primul recital de poezie va avea loc joi, de la ora 15:00, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi. Intitulat „Metanie ţie, Părinte!”, acest recital este „un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire, ce îşi propune să aducă în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul”.
„Cel de-al doilea recital este construit ca un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă, explorând legătura creatoare şi prietenia unică dintre cei doi scriitori români. De asemenea, recitalul afirmă dimensiunea culturală a poeziei populare, văzută ca matrice pentru sufletul popular românesc. Evenimentul va avea loc la vineri, 15 noiembrie, ora 13:00, la sediul Primăriei Municipiului Iaşi”, mai spun reprezentanţii teatrului sibian.
Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu din anul 2000 şi fondatorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one man show-uri, susţinând recitaluri în peste 50 de ţări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat se numără „Moromeţii“ (regia: Stere Gulea), „Croaziera“ (regia: Mircea Daneliuc) şi „Undeva în Palilula“ (regia: Silviu Purcărete).
Actorul şi directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca”, Constantin Chiriac va prezenta două recitaluri de poezie, joi, 14 noiembrie şi vineri, 15 noiembrie,