În urma procesului de dereglementare desfăşurat conform Memorandumului de Înţelegere semnat de Guvern și Comisia Europeană, tarifele reglementate pentru clienţii noncasnici vor fi eliminate începând cu 1 ianuarie 2014.
În acest context, energia electrică consumată de clienţii noncasnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, va fi facturată astfel: la un preţ denumit „CPC”, avizat de ANRE, în cazul clienţilor care, în baza documentelor pe care le-au transmis furnizorului de ultimă instanţă (FUI), au dreptul la Serviciul Universal (SU) și la un preţ mai mare decât preţul „CPC” în cazul celoralţi clienţi.
Clienții finali noncasnci, care nu au răspuns solicitării FUI, dar care îndeplinesc condiţiile şi doresc să beneficieze de SU, trebuie să transmită furnizorului de ultimă instanţă cu care au încheiate contracte de furnizare, documentele care atestă încadrarea în această categorie.
Clienţii care nu au dreptul la SU - pentru a evita facturarea la preţurile practicate de FUI pentru această categorie de clienți - trebuie să încheie contracte de furnizare energie electrică pe piaţa concurenţială, la preţuri negociate, până la finele acestui an.
Lista furnizorilor cu activitate pe piaţa concurenţială cu amănuntul se găseşte afişată la pagina de internet a ANRE. Potrivit prevederilor stabilite în legislaţia naţională în vigoare (Legea 123/2013 a energiei electrice şi gazelor naturale), clienţii noncasnici cu un număr mediu scriptic de salariaţi mai mic de 50 și o cifră de afaceri anuală sau o valoare totală a activelor din bilanţul contabil, conform raportărilor fiscale anuale, care nu depăşeşte 10 milioane de euro, precum şi clienţii casnici, au dreptul să beneficieze de serviciu universal (SU).