Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Ipate - la primul campionat mondial din viaţa lui / Campionul naţional de la CSM Petroşani a trăit pe viu experienţa celui mai frumos eveniment din viaţa sa

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

La 20 ani Ionuţ Ipate se poate mândri deja cu nenumărate titluri de campion naţional, balcanic şi medaliat european, iar de puţin timp sportivul pregătit de Radu Polifronie şi Alina Tinca a mai trăit o experienţă unică.

Ipate a făcut parte, alături de alţi

11 sportivi, din lotul naţional care a participat de curând la Mondialul din Spania. Petroşeneanul a avut o prestaţie bună pentru prima sa participare la un astfel de eveniment, clasându-se în prima jumătate a tabloului de 68 de sportivi.

„Fiind prima competiţie de acest gen la care am participat, normal că am avut emoţii. La intrarea în sală am văzut o tribună de 2.000 de locuri plină ochi cu sportivi de top. Au fost prezente 96 de ţări de pe cinci continente, iar eu, unul, m-am simţit ca la Olimpiadă”, spune talentatul sportiv de 20 de ani.

Karatistul din Vale a trecut în primul tur de un sportiv din China şi a pierdut apoi în faţa unui sportiv din Bosnia. „Cred că am dat tot ceea am avut mai bun din mine, iar sportivul care m-a eliminat s-a situat pe locul trei, fiind la un pas de finală. Acum ştiu cu ce se mănâncă un mondial şi data viitoare voi şti ce am de făcut. Pentru mine este ceva extraordinar că am putut reprezenta Valea Jiului la un asemenea nivel. La defilare am ţinut în mână pancarta pe care scria cu litere mari România, ceea ce m-a făcut să mă simt mândru că sunt român”, mai spune campionul naţional al României.

Săptămâna viitoare Ionuţ Ipate va participa alături de colegii săi de club la Openul României de karate ce va avea loc la Braşov. „Acest Open contează pentru selecţia naţională în vederea participării la Campionatul European din Portugalia, Lisabona”, spune Ionuţ Ipate. Acesta este ultimul eveniment al anului la care sportivul din Vale va lua parte.

La 20 ani Ionuţ Ipate se poate mândri deja cu nenumărate titluri de campion naţional, b

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°