Sâmbătă, de la ora 16.00, în foaierul Teatrului "Maria Filotti" va fi vernisată expoziţia de fotografii documentare dedicate personalităţii scriitorului Dobri Voinikov. De asemenea, se vor depune flori la placa memorială dedicată dramaturgului, plasată în foaierul mic.
Evenimentele se vor încheia cu un concert al corului "Rodni Zvutsi" din Shumen, Bulgaria, ce va avea loc începând cu ora 19.00. Iniţiatorul evenimentului este municipalitatea oraşului Shumen.
Voinikov este unul dintre cei mai mari renascentişti ai Bulgariei, a cărui activitate a fost legată îndeaproape de Brăila. În anul 1864, Dobri Voinikov a trecut Dunărea, fiind nevoit să caute în afara ţării sale liniştea necesară pentru dezvoltarea personalităţii sale multiple. La Brăila şi-a scris piesele, a redactat un ziar, a înfiinţat o trupă de teatru.