Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La ce s-au mai gândit industriaşii pentru a face economii? Mechel : Lucrăm noaptea pentru că atunci energia este mai ieftină

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Consumatorii de energie spun că facturile le-au scăzut cu circa 5-10% comparativ cu începutul acestui an, în contextul în care preţul pe contractele bilaterale încheiate pe bursa de electricitate OPCOM a scăzut cu peste 20%, de la 220 de lei în ianuarie la circa 170 de lei pe MWh în prezent. Pentru a avea acces la o energie cât mai ieftină, unii consumatori au ales să-şi modifice programul de producţie, preferând să funcţioneze în orele de noapte, atunci când consumul scade, dar când energia este cea mai ieftină. Alţii şi-au reziliat contractele cu vechii furnizori, iar unii au investit şi în eficienţă energetică. "Noi lucrăm cu un furnizor de energie, iar singurul lucru pe care l-a făcut furnizorul până acum a fost să treacă de la un preţ constant, la unul care variază în funcţie de anumite intervale orare. Prin acest lucru estimăm o scădere a facturii de circa 5%, scădere care vine mai ales din tarifele diferenţiate în funcţie de ore. De la începutul acestei luni noi lucrăm de la 5 după-amiaza la 7 dimineaţa, pentru că pe timpul nopţii este cea mai ieftină energie. Am mai avut acest sistem la începutul anului, apoi am trecut la program normal, iar acum am revenit la el", spune Aurel Diamandi, manager de productie al Mechel Târgovişte, companie care anual consumă circa 0,4 TWh de energie, aproape 1% din cât consumă România în total. Furnizorul de energie al Mechel este Tinmar-Ind, companie controlată de omul de afaceri Augustin Oancea, cel mai mare trader privat de electricitate din România, cu un business de peste 300 de milioane de euro. Diamandi spune că acum combinatul de la Mechel funcţionează la circa 80% din capacitate şi că lucrează şi sâmbătă şi duminica, tot pentru că atunci energia este mai ieftină pentru că şi consumul scade la nivel naţional. "Din capacitatea construită, de 30.000 de tone, noi funcţionăm acum la circa 80%", explică reprezentantul Mechel

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Trump, se declară în favoarea publicării unor elemente ”credibile” din dosarul Epstein, încercând să stingă un scandal care ia amploare, după ce Departamentul Justiţiei şi FBI au anunţat într-un memorandum că nu a fost asasinat şi că n-au găsit nicio ”listă” a ”clienţilor”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a încercat marţi să stingă un scandal care ia amploare, în centrul căruia se află dosarul Epstein, declarând că, în cazul existenţei unor elemente ”credibile” despre acest finanţist şi reţeaua sa exploatare sexuală

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 7 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum o ora
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum 2 ore
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°