Secretomania maximă şi nejustificată la Aeroportul Internaţional Sibiu în privinţa numărului de persoane interesate să devină director general.
Noul Consiliu de Administraţie (CA) al Aeroportului Internaţional Sibiu (AIS) a hotărât în luna octombrie schimbarea întregii echipe de conducerea a societatii, respectiv posturile de director general, director operaţional, director tehnic, director comercial şi de director economic. Conform anunţului oficial, miercuri, 13 noiembrie, a fost ultima zi de depunere a dosarelor pentru cele cinci posturi.
Contactaţi telefonic joi, 14 niembrie, de citynews.ro, oficialii AIS Sibiu au refuzat să spună câte persoane sunt intresate de să ajungă la conducerea aeroportului.
"Au fost despuse 15 dosare pentru cele cinci posturi", a declarat Nicoleta Boborodea, purtătorul de cuvânt al AIS Sibiu. Aceasta a specificat că nu poate să spună numărul şi numele celor care au optat pestru postul de director general sau dacă actualul director general interimar, Gheorghe Velicu, şi-a depus dosarul întrucât astfel de informaţii "urmează să fie postate pe site-ul oficial".
Noul CA al AIS a fost ales in luna august de consilierii judeţeni care, tot în vară, au hotărât schimbarea din funcţia de director general a lui Augustin Sava pentru "incompatibilitate" şi "management defectuos" al aroportului aflat în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu.