IAȘI. Femeia de la care a pornit „Dosarul UMF“ a câştigat o bătălie în instanță cu finanțiștii.
Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de Sorina Mărgineanu şi a anulat decizia privind angajarea răspunderii femeii alături de SC Econgres SRL. Aceasta după ce femeia a dat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală şi Administraţia Finanţelor Publice Municipale. Astfel, reclamanta a contestat decizia finanțiștilor de pe 29 februarie 2012, privind angajarea răspunderii sale alături de SC Econgres SRL, pentru o datorie de aproape 580.000 de lei. În luna octombrie 2011, compania care organiza evenimente medicale a fost declarată insolvabilă. Așadar, Mărgineanu a precizat că şi-a cesionat societatea unui cetățean bulgar. Hotărârea de a renunţa la firmă a venit din cauza divorţului ei.
În urma denunţului Sorinei Mărgineanu, fostul soţ, Adrian Ciureanu, director economic al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Iași, a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi dare de mită, în dosarul privind Platforma de e-learning de la UMF. Oamenii legii au susținut că proiectul ar fi primit în mod nelegal suma de 5,2 milioane de lei. Judecătorii suceveni au decis, însă, întoarcerea dosarului la procurorii anticorupție.
IAȘI. Femeia de la care a pornit „Dosarul UMF“ a câştigat o bătălie în instanță cu finanțiștii.
Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de Sorina Mărgineanu şi a anulat decizia privind angajarea răspunderii femeii alături de SC Econgres SRL. Aceasta după ce femeia a dat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală şi Administraţia Finanţelor Publice Municipale. Astfel, reclamanta a contestat decizia finanțiștilor de pe 29 februarie 2012, privind angajarea răspunderii sale alături de SC Econgres SRL, pentru o datorie de aproape 580.000 de lei. În luna octomb