In timpul anilor 1960, Statele Unite si Uniunea Sovietica concurau pentru suprematie spatiala. Exista insa si un alt concurent inscris in cursa, Societatea libaneza a rachetelor, un club stiintific de la o mica universitate din Beirut care, cu un buget minim, a dezvoltat o racheta capabila sa ajunga la marginea spatiului, relateaza BBC intr-un vast material dedicat programului spatial uitat al Libanului.
“Viziunea mea a fost sa explorez spatiul – Libanul ar fi putut face asta”, povesteste Manoug Manougian, care acum 50 de ani a devenit, alaturi de cativa studenti, pionier lumii arabe in domeniul spatial. “Aici era micul Liban, capabil sa faca ceea ce restul lumii arabe nu facuse. Eram tineri, aveam in jur de 20 si ceva de ani, si faceam ceva incredibil”.
Pasiunea lui Manougian pentru spatiu a inceput din copilarie, in anii 1940, in orasul Ierihon din Cisiordania. Inspirat de romanele lui Jules Verne, obisnuia sa urce pe Muntele Carantania, aflat in apropiere, si sa se uite la cerul de noapte. La scoala, zgaria rachete pe suprafata bancii.
Si-a obtinut licenta in matematica si fizica la Universitatea din Texas, iar la varsta de 25 de ani Manougian a revenit in Liban pentru un post de profesor la mica institutie de invatamant Colegiu Haigazian din Beirut. In incercarea de a aduce tineri in clubul stiintific al colegiului, in noiembrie 1960 l-a rednumit Societatea rachetelor de la Colegiul Haigazian.
“Spre surprinderea mea, mai multi studenti au decis sa se alature. Nu aveam finantare si nu prea exista sprijin pentru asa ceva. Dar m-am gandit ca putem intra in micul meu salariu si sa imi conving sotia ca pot astfel sa cumpar lucurile de care aveam nevoie pentru experimente”, isi aminteste Manougian.
Materialele necesare pentru experimente au fost construite de la zero. Rachetele prototip era facute din carton si bucati de tevi, si t
