Nu stiu cati dintre utilizatorii de telefoane „destepte” s-au gandit vreodata la ce se intampla cu banii pe care ii platesc pentru aplicatiile mobile pe care le cumpara de pe diverse platforme online (fie ca este vorba de platforme pentru sistemul de operare android, fie ca este vorba de AppStore-ul celor de la Apple sau de App World-ul celor de la RIM) si la cum ajung acesti bani la dezvoltatorii respectivelor aplicatii. Mai mult, ne asteptam ca incidenta celor care s-au gandit la implicatiile juridice si fiscale ale acestui foarte nou tip de comert sa fie si mai mica.
In conditiile unei piete de nisa, a carei rata de dezvoltare in ultimii sapte ani a fost exponentiala, modelele de afaceri si creativitatea diversilor jucatori din domeniu (fie ca vorbim de dezvoltatori, de agenti de consolidare sau de operatori de telefonie mobila) depasesc de multe ori posibilitatea legiuitorilor de a crea cadrul de reglementare adecvat.
Ca orice teritoriu neexplorat, si aceasta piata este plina de capcane dar si de oportunitati pentru participantii abili, agili, dar mai ales bine informati.
Modelele de afaceri preponderente in aceasta piata se incadreaza in doua mari clase:
Modelul ”agent de colectare” si Modelul „cumparator / revanzator”. Desigur, cele doua modele nu exista in natura in stare pura, ele suferind diverse variatii in functie de un numar de factori.
Modelul „agent de colectare” presupune existenta unei legaturi directe intre dezvoltatorul aplicatiei respective si utilizatorul terminalului. Cu alte cuvinte, relatia contractuala se stabileste si tranzactia economica are loc intre cel care creaza aplicatia si cel care o va „consuma”. Desigur, intr-un bazar virtual, vanzatorii pot fi de oriunde asa cum si cumparatorii pot veni din cele mai neasteptate locuri. Ca atare, s-a creat nevoia unor terti care sa faciliteze rela
