Nissan a prezentat un înlocuitor pentru unul dintre cele mai de succes modele ale sale din toată istoria mărcii. Qashqai a fost apreciat inclusiv în România, prima generaţie înregistrând vânzări bune.
Pentru Nissan, modelul Qashqai a fost un pariu care s-a dovedit câştigător. Prezentat la Salonul Auto de la Paris în 2006, modelul a fost poziţionat între clasa compactă şi SUV, de unde şi apelativul "crossover". Intenţia a fost de a-i convinge atât pe clienţii unor automobile de genul lui Volkswagen Golf, cât şi pe cei ai unor SUV-uri compacte cum ar fi Toyota RAV4, ambele fiind modele de succes în segmentul lor. În acest scop, Qashqai putea fi cumpărat în diverse versiuni de motorizare, atât cu tracţiune faţă, cât şi integrală. Mai târziu a apărut şi o versiune de caroserie extinsă, care putea găzdui şapte pasageri, ceea ce făcea din Qashqai o alternativă şi la vehiculele de familie. Rezultatul? Vânzări de peste două milioane de exemplare în întreaga lume, o performanţă respectabilă pentru modelul nipon.
Schimbare de generaţie
În aceste condiţii, schimbarea de generaţie trebuie făcută cu multă atenţie, iar, la prima vedere, japonezii par a fi ţinut cont de asta. În timp ce prima generaţie nu s-a remarcat la capitolul design, Nissan alegând un stil mai degrabă discret, noul model pare că vrea să-şi depăşească limitele, experimentând un pic cu formele. Maşina are o personalitate mai bine conturată, mai expresivă şi chiar mai agresivă. Dacă ar fi ceva de criticat, ar fi numai asemănarea prea mare cu noul X-Trail, având în vedere că, în cazul ambelor modele, vechile generaţii aveau un design radical diferit. Interiorul reprezintă, de asemenea, un pas înainte. Cel puţin la nivelul planşei de bord, oficialii Nissan susţin că există plusuri notabile în privinţa calităţii asamblării şi a materialelor folosite. Noul Qashqai a implement